În 2009, administraţiaObama a derulat un program intensiv destimulare a economiei(de natură keynesiană), în valoare de 787 miliarde dolari. Banii au mers fie înscutiri de taxe fie în programele sociale, de educaţie şi cercetare şi de infrastructură ale SUA. Banii cheltuiţi până acum se pare că nu au fost însă suficienţi pentru a determina o creştere economică susţinută. Datele oficiale arată că au fost create 510.000 locuri de muncă, cu preţul agravării problemelor fiscale ale SUA, care au ajuns la un un deficit fiscal şi o datorie publicărecord.
Pentru a creşte lichiditatea din economie, în condiţiile în care dobânzile sunt aproape de zero, Rezerva Federală a rescurs la injectarea directă a lichidităţii în sistem prin cumpărarea datoriei guvernamentale americane, achiziţionarea de mortgage-backed securities (bonduri garantate cu ipoteci) sau a datoriei băncilor.
Măsura, cunoscută sub numele de quantitative easing (QE), a dus la o creştere puternică a bilanţurilor Fed (o explicaţie grafică a termenului o găsiţi pesite-ul FT). Înainte de criza financiară banca centrală a SUA deţinea bonduri de trezorerie de 700-800 miliarde dolari. Apoi, a început să cumpere ipotecipână la nivelul curent de 927 miliarde dolari, bonduri ale agenţiilor guvernamentale (de tipul Fannie Mae şi Freddie Mac) de 125 miliarde dolari şi bonuri de trezorerie de 1,466 trilioane dolari – în total 2,518 trilioane dolari. Această cantitate imensă de bani nou creată a inundat piaţa şi a început să fie distribuită spre diferite sectoare.
Evoluţia bilanţurilor Federal Reserve. Sursa grafic zerohedge.com
Fed speră ca prin instrumente monetare să dea un impuls economiei. Unul dintre mecanisme este acela în care ratele de dobândă la creditele pentru populaţie scad, ceea ce duce, implicit, la scăderea ratelor lunare. Americanului debitor îi rămân astfel mai mulţi bani pentru consum, lucru ce ar trebui să ducă la creşterea cererii de produse şi servicii. Dacă produsele şi serviciile sunt made in USA atunci creşte şi producţia industrială sau cea a serviciilor, lucru ce face firmele să angajeze mai mult. Astfel, şomajul scade şieconomia îşi revine. De asemenea, într-un mediu în care banii sunt atât de ieftini, firmele îşi permit să se finanţeze mai uşor şi să facă investiţii, care, din nou, să creeze noi locuri de muncă. Statul ar trebui să se finanţeze mai ieftin şi un dolar mai ieftin (la care se ajunge prin tipărirea mai multor dolari) ar trebui să scadă din datoria externă.
Însă, lucrurile nu au mers tocmai aşa pentru Fed. Primul program de QE, pornit în 2009, a avut nevoie de încă două continuări, iar economia SUA încă nu arată bine. Şomajul scade într-un ritm foarte lent, ba chiar creşte în unele luni, iar statul se împrumută mai scump de fiecare dată când Fed anunţă cătipăreşte bani.
Un efect pe care şeful Fed, Ben Bernanke, îl atribuie QE este creşterea puternică a burselor, indicele Dow Jones revenind aproape de nivelul de dinainte de criză, lucru ce îi face pe unii să se întrebe dacă banca centrală nu este mai apropiată de Wall Street decât de protejarea economiilor americanilor de rând.
De asemenea, dolarul american s-a depreciat după creşterea cantităţii de bani şi investitorii s-au orientat spre bursele de mărfuri.
Trebuie precizat că dolarul american este principala monedă de rezervă a lumii şi principala monedă de tranzacţionare a mărfurilor. Preţurile grâului, orezului, aurului sau petrolului sunt stabilite în dolari.
În mod normal, dacă o monedă precum dolarul se depreciază faţă de alte monede atunci puterea de cumpărare a acelor monede creşte raportat la produsele ce sunt cotate în dolari.
Însă, China acuza SUA că din cauza QE pieţele emergente au fost asaltate de fonduri speculative.
Chinezii practică un curs de schimb legat artificial de dolar. În momentul în care Fed tipăreşte dolari, China trebuie să tipărească yuani în contrapartidă, astfel că efectul inflaţionist din SUA este dublat de cel din China.
“Programul Fed a întărit aşteptările economiilor legate de dolarul american că politicile monetare trebuie să rămână ultra-relaxate, atrăgând boom-uri inflaţioniste în aceste economii, reflectate în creşterea preţurilor mărfurilor”, scrie în The Telegraph Andrew Lilico, director la Europe Economics, care arată că preţurile mari la alimente au fost unul dintre factorii importanţi la declanşarearevoltelor din lumea arabă.
Într-un grafic publicat de Paul Mason pe blogul de pe BBC se poate observa legătura dintre preţurile la pâine şi convulsiile sociale din 1848 şi cele din prezent. Deşi nu poate fi singurul factor care să ducă la declanşarea unui conflict social, influenţa costului mâncării nu poate fi negată.
Bernanke spunea că programul QE a fost conceput pentru a lupta cu deflaţia, care ameninţa revenirea economică, şi că banii creaţi din nimic nu au avut niciun impact asupra creşterii preţurilor.
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu declara în cadrul unei conferinţe de presă organizată cu ocazia prezentării raportului asupra inflaţiei (care a ajuns la peste 8% în România) următoarele:
“Teza asta cantitativă, că dacă sunt bani mulţi pe piaţă cresc preţurile prinde bine la public. Nu acolo este cauza inflaţiei din România. Ba mai mult ar da impresia că România ar avea nevoie de o înăsprire a politicii monetare. O asemenea abordare cantitativă este depăşită în teoria economică de cel puţin o sută şi ceva de ani”.
Economişti importanţi care pun în legătură directă tipărirea de bani cu creşterea preţurilor au trăit şi în zilele noastre – unii trăiesc şi acum. Sunt de amintitMilton Friedman şi John B. Taylor, care a dat şi regula ce îi poartă numele folosită la stabilirea dobânzilor de politică monetară. Taylor scria pe blogul personal că are în portofel o bancnotă de o sută de trilioane de dolari zimbabwieni (tipăriţi pe vremea hiperinflaţiei) pe care o arată oricui spune că inflaţia nu este cauzată de băncile centrale care tipăresc prea mulţi bani (mai multe despre asta pe logec.ro).
Dacă disputa economică poate continua, graficele de mai jos arată legătura dintre creşterea masei monetare şi creşterea preţurilor. Se poate observa că programele de QE ale Fed au generat creşterea preţului alimentelor şi petrolului. Primul anunţ al Fed despre aplicarea politicii monetare. După o primă rundă 1,25 de trilioane în 2009, în 27 august 2010, Bernanke anunuţa QE lite, lucru ce a făcut ca preţurile mărfurilor să spargă pragurile între care se tranzacţionau şi să crească foarte puternic. La începutul lunii noiembrie a intrat în scenă QE2 cu 600 miliarde de dolari şi preţurile mărfurilor au luat din nou la goană. Alimentele au fost lovite suplimentar şi de recoltele proaste din marile ţări exportatoare precum Argentina, Rusia, Australia şi Canada.
Achiziţiile de bonduri de către Fed (scara din stânga în miliarde de dolari) în raport cu evoluţia indicelui preţurilor mărfurilor Thomson Reuters/Jefferies CRB(scara din dreapta). Sursa Bloomberg, via Seeking Alpha.
Între 25 martie şi 29 octombrie 2009, când Fed a cumpărat bonduri de trezorerie de 300 miliarde dolari, indicele CRB, care urmăreşte preţurile a 19 mărfuri agricole, energetice sau metale, a crescut cu 22%. Între 29 octombrie şi 27 august 2010 programul de QE al Fed a luat o pauză, şi la fel au făcut şi preţurile mărfurilor, indicele CRB scăzând cu 3%. După ce Fed şi-a reluat politicile neconvenţionale şi a mai aruncat în piaţă încă 600 miliarde dolari, indicele CRB a crescut cu 26% până în prezent. Maximumul a fost atins la sfârşitul lunii aprilie, când creşterea înregistrată era de 38,5%.
Indicele Internaţional Rogers pe Agricultură, care urmăreşte cotaţiile futures a 21 de produse agricole, de la făina de grâu, la porumb, soia, zahăr sau orez, a crescut cu 50% în ultimul an. În ultimele luni au fost mai multe corecţii ale preţului alimentelor. Sursa MSN Finance. Între august 2010 şi martie 2011 indicele preţului la alimente a crescut cu peste 40%.
Indicele FMI privind evoluţia lunară a preţurilor la alimente şi petrol (US crude oil). Desigur, o influenţă asupra preţului petrolului vine şi din creşterea cererii dinspre Asia emergentă şi din afectarea (redusă) fluxului de ţiţei din lumea arabă
În prima conferinţă de presă din istoria Fed, Bernanke spunea că nu mai este nevoie de QE pentru moment, dar că ratele vor fi menţinute aproape de 0. Însă,unii sunt de părere că se pregăteşte terenul pentru un nou program în noiembrie, dacă datele privind economia nu vor fi satisfăcătoare.
Între timp, recoltele din SUA sau Franţa sunt afectate de o secetă prelungită.
Teoria economica clasică (şi economiştii mai vechi si mai noi) spune că dacă tipăreşti bani o să ai inflaţie. Fed a făcut exact asta: a produs trilioane de dolari din nimic şi a crescut preţurile la nivel global.
Mihai Banita
sursa: money.ro