Site icon gandeste.org

Cum l-a sunat șeful SPP pe un politician ca să decidă lista pentru europarlamentare

Apar noi dezvăluiri despre șeful SPP, Lucian Pahonțu, cel care, în trecut, a fost acuzat și de Liviu Dragnea, dar și de alți politicieni PSD, de implicarea în jocurile politice. De această dată, cel care scoate la suprafață o discuție cu directorul SPP este Gelu Vișan, fostul om de încredere al lui Traian Băsescu.

Vișan spune că Pahonțu l-a sunat, în urmă cu 5 ani, pentru a-l impune pe Daniel Funeriu în fruntea listei PMP pentru europarlamentare. ”E de’al nostru”, i-ar fi spus Pahonțu lui Vișan, care a aflat și că Traian Băsescu nu știa de ce făcea șeful SPP.

”Începutul sfârșitului

Generalul și Sărutul Chinezului.

În primăvara anului 2014, când votam pentru locurile pe lista PMP la alegerile europarlamentare, fiind eu cofondator, secretar general-adjunct la PMP, m-a sunat Generalul Pahonțu să fac în așa fel încât să iasă Funeriu pe locul 1, pentru “că are o misiune la Bruxelles” și că e “ de-al nostru”.

Era a n’a oară când vorbeam cu Paho’ politică la telefon, linia cu el e “protejată” m-am prins că iar face pe Președintele României și vorbește în numele lui- lucru pe care-l face și acum destul de des-, lăsând impresia că transmite un mesaj al acestuia. Știam clar poziția lui Băsescu și știam că-l susținea pe Cristi Preda, așa că l-am întrebat direct, pentru că lucram împreună de șase ani:

– Ce Misiune?

– E de’al nostru, mi-a răspuns Paho.

Asta e o poveste lungă, pentru că Generalul Pahonțu este unul dintre cei mai activi jucători pe scena politică românească, iar când spune despre cineva că este “de’al nostru” și că are “ misiune”, lucrurile sunt clare: e pe “linie”, cu ordin “ de la bază”.

Nu l-am susținut pe Funeriu, nici pe Preda, în fine. Am avut însă curiozitatea să mă interesez direct dacă Generalul cu patru stele vorbea în numele Președintelui sau al lui, și am aflat că vorbea doar în numele Sistemului, și că Băsescu habar nu avea de telefoanele pe care le dădea Generalul.

Buun….

Îl știu pe Funeriu, am vorbit de multe ori cu el, nu i-am spus niciodată ce mi-a spus Pahonțu din 2014: că e omul lor.

Află acum.

Eu i-am transmis de multe ori în ultima vreme lui Pahonțu să se potolească cu jocurile politice că-și rupe dinții fix în ceea ce voi spune despre el, și văd că o ține langa:

L-a asmuțit pe Funeriu și pe alți subordonați pe Tudor Gheorghe.

Iar asta e prea mult.

Nu aș fi rupt tăcerea durerii, dacă nu ar fi fost vorba despre Tudor Gheorghe, oltean de-al meu, pe care l-am cunoscut de la vârsta șapte ani, ale cărui melodii interzise le/am pus zilnic între 87’ și ‘89 în boxe de sute de Wați scoase pe geam de auzea un cartier întreg, și care ne-a adus ceai pe stradă la patru dimineața în noaptea Revoluției. Ba a și refuzat să fie primul Președinte CFSN, cerut din piepturile a zeci de mii de oameni!

Atacul concertat asupra lui Tudor Gheorghe vine direct de la Securiștii Sistemului, în frunte cu Pahonțu, care sunt căcați pe ei de frica Brexitului și a faptului că Tudor Gheorghe este Naționalist.

La rândul meu – Ca Naționalist declarat-, vă spun cât se poate de clar:

Luați mâna de pe Tudor Gheorghe, pentru că vă ardeți!

Că vreți voi, securiștii lui Merkel, sau mai curând nu vreți, în noaptea asta s-a declanșat Începutul Sfârșitului pentru Uniunea Europeană.

Al Patrulea Reich care mai poartă încă numele de UE, se va prăbuși în propria mizerie a Dictaturii Germane;

Marea Britanie este prima țară care a ieșit, vor urma și alte țări, iar Națiunile își vor striga dreptul la Libertate, Autodeterminare și Independență

Cât de curând- mai curând decât credeți-, că vreți voi sau nu vreți, va veni și rândul României să/și reafirme Identitatea și Spiritul Național.

Nu ne puteți obliga chiar pe toți să sărutăm bărbați-, fie ei și chinezi-, pe gură, nu de alta, dar nu ne place; și nici să renunțăm la Dumnezeu, pentru că El și poporul român au Creat Națiunea Română, nu voi, pui de năpârci BND ce sunteți!

Eu nu vă spun ca caramitru, nu vă spun deci că trădătorii de țară vor intra în pușcării, vă spun ce i-am spus și lui Coldea, atunci când se credea invincibil:

“Vine Capra la Cârlig”, așa că mai ușor cu Serviciul Secret German pe scări!

Nu de alta, dar când, mai curând decât credeți, se va prăbuși castelul de cărți de joc creat de Germania, care calcă în picioare o Europă întreagă, vânzătorii de țară ca voi vor trebui să răspundă în fața legii pentru colaborarea cu un Serviciu Secret Străin- BND și pentru subordonarea României către Cel De-Al Patrulea Reich.

Cel De-Al Patrulea Reich tocmai începe din această noapte să se Prăbușească, iar Națiunea Română, ca și celelalte Națiuni, se vor lepăda de Sclavie și-și vor striga Libertatea, Indepența și Dreptul la Autodeterminare!” a scris Gelu Visan,

Autor: Cristi Selaru

Sursa: Stiri pe surse

Exit mobile version