Klaus Iohannis, SUA, 21 septembrie 2017: “Mie mi se pare o campanie ciudată, nu am urmărit în detaliu fiindcă nu urmăresc astfel de cancanuri, dar nu cred că afectează credibilitatea vreunei instituții. Ba chiar, când am rugat pe cineva să se informeze cine este acest fost angajat al SRI, mi s-a spus că omul a plecat din SRI din cauza unor probleme penale, dosare penale, și așa mai departe. Deci, nivelul de credibilitate, după părerea mea, este foarte mic”.
Ştiu mulţi români care, dezamăgiţi de moliciunea lui Klaus Iohannis ca preşedinte, au ajuns să îl considere pe acesta o marionetă. O marionetă înceată, lipsită de simţul istoriei şi de povara patriotismului, împăcată cu soarta sa decorativă şi mulţumită să-şi savureze huzurul vremelnic. Un fel de actor amnezic distribuit într-un rol cu două replici, după care aleargă în permanenţă un sufleur care să i le reamintească la nevoie.
Doar că replicile acestea, declamate pe scenă, pentru spectatori, nu-i aparţin ei, marionetei, ci au fost scrise de unul mai cu cap şi viziune care se numeşte dramaturg. Deci, au un rost. Dacă sunt prosteşti sau mincinoase nu trebuie să le punem pe seama imperfectiunilor marionetei ci pe seama interesului scriitorului de a desăvârşi un plan cu care a plecat la drum.
Dacă citim cu atenţie declaraţia de mai sus a lui Klaus Iohannis descoperim că ea este cu totul specială pentru un preşedinte de ţară. Are o densitate de minciuni pe număr de caractere atât de mare încât greşeala întâmplătoare se exclude de la sine. Gândul te duce la un comunicat în vreme de război, anume împănat cu erori pentru a induce în eroare inamicul.
Asta şi cred că se întâmplă. Cred că ne aflăm într-un război intern uriaş, în care preşedintele ţării încearcă, prin minciună, să se plaseze în tabăra câştigătoare oricare ar fi aceasta la final. Taberele se ştiu: pe de o parte statul ocult care a acaparat abuziv puterea şi nu vrea nici mort să-i dea drumul, pe de altă parte forţele democratice sprijinite de majoritatea covârşitoare de la ultimele alegeri care vor cu tot dinadinsul să reinstaureze normalitatea şi domnia legii. Din păcate pentru jumătatea albă a preşedintelui Iohannis, cea care îl împinge spre dreptate şi corectitudine politică, susţinătorii săi, cei care l-au propulsat în această funcţie uriaşă, se află actualmente în tabăra oculţilor. Minoritari dar extrem de puternici prin deţinerea instituţiilor de forţă. Aceştia îl ţin pe preşedinte captiv acolo, ca pe garantul propăşirii lor şi a puterii lor nelegitime. Condiţii în care jumătatea gri a preşedintelui, aceea care pune pe prim plan nu dreptatea şi legalitatea ci câştigarea unui al doilea mandat, se bucură de mai multă trecere în stabilirea drumului de urmat.
Dar, înainte de a continua această analiză, să trecem în revistă, pe scurt, excesiv de multele minciuni din declaraţia lui Klaus Iohannis:
- “nu am urmărit în detaliu…”. Când toată presa vuieşte, când populaţia ţării e mai interesată de acest subiect decât de creşterea salariilor şi pensiilor, putem crede că preşedintele nu urmăreşte acest scandal în detaliu? Doar dacă ne place să fim duşi de nas;
- “astfel de cancanuri”. E acest subiect (al marii corupţii din justiţia română) unul de cancan? Nicidecum! Este unul de securitate naţională şi de impact internaţional;
- “nu cred că afectează credibilitatea vreunei instituţii”. Gogonată rău de tot. Poate cea mai gogonată. Imaginea SRI, a DNA şi a Parchetului General tind deja spre minime istorice;
- “am rugat pe cineva să se informeze cine este acest fost angajat al SRI”. Adică cei obligaţi să-l informeze pe preşedinte asupra problemelor grave din ţară nu şi-au făcut această datorie din proprie iniţiativă, prin fişa postului? A trebuit să “roage” preşedintele pe cineva? Ca pe vremuri Băsescu pe Udrea? Ca şi cum ar cere o favoare, ca şi cum ar fi vorba de o frivolă curiozitate de budoar?
- “mi s-a spus că omul a plecat din SRI din cauza unor probleme penale, dosare penale…”. Informaţie falsă. Deci mincinoasă. A fost dezminţită din mai multe surse. Insuşi Coldea, în interviul său, spune cu totul altceva despre demisia lui Dragomir;
- “nivelul de credibilitate, după părerea mea, este foarte mic”. În realitate e tocmai pe dos. Nivelul de credibilitate e foarte mare, dezvăluirile venind de la un om cheie din interior care, în plus, furnizează şi dovezi.
Şi acum să ne reîntoarcem la tabere şi, pentru simplificare, să le numim +K şi –K, adică pro Kovesi şi anti Kovesi.
Dacă preşedintele Iohannis şi-ar lua în serios rolul stabilit de Constituţie la Art. 80 (“Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice”) ar trebui să se implice nemijlocit în restabilirea bunei funcţionări a Ministerului Public, a acelor componente ale justiţiei care, din cauza repetatelor şi gravelor scandaluri din interior, au ajuns în prezent la limita decredibilizării totale. Dacă, însă, ar face asta, ar trebui să recunoască situaţia de criză existentă şi, implicit, realităţile oribile scoase la lumină de dezvăluiri. Ar trebui să ceară cu insistenţă stabilirea adevărului în aceste cazuri, ceea ce ar conduce inevitabil la incriminarea Laurei Kovesi, a procurorului general Augustin Lazăr şi a unei părţi din SRI. Tabăra +K i-ar deveni brusc ostilă, în vreme ce taberei –K i-ar da apă la moară. Adică exact cele două consecinţe pe care domnia sa doreşte cu tot dinadinsul să le evite.
Deşi în plan pur etic şi la scara istoriei o astfel de atitudine l-ar ridica, în plan politico – electoral ar fi catastrofală. Cine să-l mai aleagă în 2019? Cine să-l mai susţină până atunci?
Aşa că, ascultându-şi jumătatea gri, Klaus Iohannis a optat pentru soluţia struţului. Când vine vorba public de abuzuri ale sistemului ocult, el se face că nu le vede. Că nu-l interesează. Că sunt prea mici pentru statura funcţiei sale.
Aşteaptă (şi speră) ca Laura Kovesi să-şi dea demisia din proprie iniţiativă. Sigur, nu din conştiinţă profesională ci din incapacitatea de a mai face faţă avalanşei de dezvăluiri imposibil de stăvilit. O avalanşă care îşi dublează de la o săptămână la alta forţa distructivă şi de care nu sunt străini, să fim bine înţeleşi, unii emisari ai preşedintelui abil camuflaţi în poziţii cheie.
În concluzie, minciunile abundente din ultimul comunicat al lui Klaus Iohannis nu au apărut din greşeală ci din calcul. Prin intermediul lor domnia sa vrea să-i ţină alături şi pe SRI-şti, şi pe tefelişti, şi pe unii ambasadori influenţi, adică înfocata galerie +K. Iar atunci când implozia de la DNA va rade nu numai pegra de Portocali şi Uncheşei din interior dar şi pe Augustin Lazăr cu toată divizia lui de pudeli de la Parchetul General, el va putea compătimi cu trista galerie suspinând: am făcut tot ce se putea face. Din păcate…
După care, în timpul unei drumeţii de weekend prin blândul Parâng, îi va şopti galeş doamnei Carmen la ureche (să nu-l ajungă ambientala): s-a terminat cu procesele noastre! Frumoasă e natura românească. Îţi dă o stare de linişte. Apropo de linişte: uită-te în jur şi alege tu o căpriţă şi un ţap cărora să le semnez luni, când ajung la birou, decretele de numire pe posturile vacantate.
Altă viaţă
Sursa: Contele de Saint Germain