Site icon gandeste.org

Cum a ajuns Romania la sapa de lemn?

Cu usurinta, inconstienta si intr-o veselie. Daca Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania au intrat in criza si recesiune economica din cauza restrangerii pietelor si a unor politici generoase fata de propriii cetateni, Romania a patit-o din pricina cresterii peste poate a comisioanelor si a malversatiunilor cu bani publici.

Ca atare, capitalul strain a inceput sa se retraga de pe pietele romanesti, devenite nesigure, iar recent cateva companii de renume au fost condamnate, in tarile lor, desigur, pentru diverse forme de mita si comisioane oferite reprezentantilor nostri. Nu se cunosc impricinatii, evident.

Daca viata in tarile enumerate mai sus este totusi acceptabila, salariile si pensiile medii depasindu-le de cel putin 4 ori pe ale noastre, romanii, in majoritate, o duc intr-o saracie lucie, fiind amenintati continuu cu neplata drepturilor banesti, si asa derizorii. Noroc cu plecarea la munca in Occident a celor capabili si in putere, ca altfel eram demult in faliment.

Despre cauze

Nici vorba de redresare financiara ori reviriment economic cu 0,01% crestere. Iluzorie. Din contra, se anunta noi disponibilizari, inchideri de spitale si scoli. Nu si de servicii secrete, mari consumatoare de resurse bugetare. Se pare ca, in conceptia diriguitorilor nostri, ele vor aduce prosperitatea.

Romania are Parlament, are Executiv, are Justitie. Dar cele trei puteri se fac a nu vedea ce ne sufoca de peste doua decenii. Ori le convine. Altfel nu se poate explica de ce nu se elaboreaza legi clare, de ce justitiarii nu-si fac datoria oriunde se constata furaciunea, de ce nu se inchid robinetele risipei.

Evolutia hotiei

Revolutia ne-a adus o multime de lideri tari, cu pofta nesatioasa de putere si avere, dar fara palate, vile, piscine, fara conturi grase pe numele lor si al rudelor pana la al noualea neam. Strunguri, tone de otel, megawati nu puteau lua acasa, asa ca s-au interpus intre producatori si cumparatori, au tot crescut comisioanele pana au pus la pamant tot ce era viabil in fosta industrie socialista. Ca apoi s-o vanda la fier vechi.

Asa s-a nascut clasa imbogatitilor de… revolutie, trecandu-si in proprietate fostele bunuri ale intregului popor. Apoi au dat iama in economiile si in banutul populatiei prin smecherii piramidale, prin banci populare cu capital disparut peste noapte…

Au iesit la lupta portocaliii

Cu acest background, Basescu si partidul sau au castigat alegerile, marsand apasat pe anticoruptie si lupta impotriva clasei politice ticalosite, evident, nu aceea din care si ei fac parte. Vadim Tudor ne promitea ca in 24 ore ii aduna pe toti lotrii pe stadioane si-i mitraliaza, dar putini l-au crezut. Firesc. Alegatorii i-au creditat pe portocalii, daca ne luam dupa rezultatele alegerilor.

Odata intrati in paine, am asteptat ca profesionistii incoruptibili ai PD-L sa se ia la tranta ein-zwei cu hotia si ticalosia, asa cum au promis in campanie, dar n-a fost sa fie. Numeroase anchete scot la iveala ca de energia ieftina a hidrocentralelor, de gazele si titeiul ieftine din subsolul patriei nu se bucura intregul popor, ci doar baietii comisionari destepti, mafia gulerelor albe. Degeaba latra ziarele. Capusele isi vad de treaba, dar, in timp ce lor le merge tot mai bine, noua, tot mai rau.

Cum am fost asa ramanem

Omeneste era ca intermediarii, comisionarii, spagarii sa dispara macar din piata produselor alimentare, a medicamentelor, a bunurilor de consum strict necesare, or preturile cresc dupa reguli pe care ei insisi le fac, iar agricultura romaneasca se satisface doar pe sine. Taranii, fermierii produc numai atat cat le trebuie pentru subzistenta. Piata nu absoarbe decat importul nascator de comision.

Odata cu generalizarea acestor practici, Romania s-a asezat temeinic acolo unde a fost intotdeauna dupa razboi, intre popoarele sarace ale lumii a treia, fara sansa de a scapa vreodata la lumina. In schimb, autorii cumplitei spolieri ies zilnic la TV sa ne anunte ca de maine vom duce-o mai bine, iar recesiunea a fost un vis urat.

sursa: ziare.com

Exit mobile version