Cu fiecare zi care trece, șansele lui Donald Trump de a fi declarat până la urmă președinte cresc, iar cele ale lui Joe Biden scad. Atât Joe Biden, cât și Partidul Democrat și media mainstream par să fi căzut într-o capcană premeditată de echipa de campanie a lui Trump, de Partidul Republican și de o parte din Armată și de agențiile sale de securitate (DIA, NSA etc.).
Dovezile de fraudă, multiple și diverse, ies zilnic la lumină, chiar dacă media oligarhilor face tot ce poate ca să le cenzureze, să le diminueze, să le răstălmăcească, să le ascundă. Pentru o mare parte a populației, alegerile din 2020 par deja să se constituie în cel mai mare scandal din istoria electorală a SUA.
Fraudele de amploare au fost mai ales facilitate de votul prin corespondență. Partidul Democrat s-a bătut până la capăt pentru votul prin corespondență și l-a introdus în toate statele și/sau comitatele conduse de democrați. Frauda pare să se ridice la multe milioane de voturi și să acopere întreg teritoriul SUA. După unii observatori, diferența reală în favoarea lui Donald Trump e asemănătoare cu prezența publicului la întâlnirile electorale din timpul campaniei : zeci de mii de oameni la Trump, câteva zeci de persoane la Biden.
Ipoteza, conspiraționistă sau nu, că boala Covid-19 a apărut în anul alegerilor e aceea că ea a fost inventată și răspândită pe toată planeta tocmai pentru a limita votul direct, în persoană, ușor verificabil, și pentru a putea introduce votul masiv prin corespondență în alegerile americane. Pentru democrați și sponsorii lor, aceasta a părut a fi singura posibilitate de a-l învinge, prin fraudă la scară mare, pe Donald Trump.
“Conspiratorii” au pierdut din vedere celelalte alegeri, cele pentru Senat, pentru Camera Reprezentanților și pentru reprezentanții locali, la nivelul statelor sau chiar al comitatelor. Anunțatul cu surle și trâmbițe “val albastru”, democrat nu s-a produs. Dimpotrivă, “roșii”, republicanii își păstrează Senatul și au câștigat mai multe locuri decât era de așteptat în Camera Reprezentanților, în dauna democraților.
În total, cca 68-70 de milioane de americani au votat prin corespondență, și deci posibilitatea de fraudare prin diferite metode a fost enormă. Să ne amintim că în Franța s-a renunțat la votul prin corespondență în 1975 tocmai pentru că s-a dovedit că predispune la fraude masive. Chiar dacă nu există încă probe că SARS-Cov-2 a fost fabricat de complexul militaro-securitar și de oligarhii din jurul tătucului vaccinurilor, Bill Gates, e limpede că pandemia a fost folosită pentru introducerea pe scară largă a votului prin corespondență. Donald Trump a atacat în repetate rânduri acest tip de vot, dar deciziile au fost luate la nivelul fiecărui stat. SUA e un stat federal.
Pentru foarte mulți observatori independenți e evident că alegerile au fost fraudate nu doar în cele 5-6 state-cheie (swing states), ci pe tot teritoriul țării acolo unde s-a introdus votul prin corespondență. Asta pe lângă furturile, fraudele, mai ales informatice, care au fost folosite din gros și ele (mașinile de numărat voturi Dominium și Smartmatic etc.). Oare au fost deja testate și în România ? Pentru că francezii și canadienii se întreabă serios dacă nu cumva Emmanuel Macron și Justin Trudeau au fost aleși cu ajutorul lor.
“Sinceritatea” (candor), integritatea votului e, astfel, compromisă. Un președinte decis în aceste condiții nu mai are prea mult de-a face cu democrația, ci doar cu sponsorii cu greutate, care i-au asigurat tentativa de victorie (tentativă de lovitură de stat) cu orice preț. Miliardarul George Soros a contribuit la campania lui Joe Biden cu cel puțin 70 de milioane de dolari (cei declarați) și, la fel ca el, mulți alți oligarhi globaliști. Străvechiul principiu democratic “un om, un vot” nu mai are nici o relevanță în fața unor asemenea sume.
Procedurile electorale americane, învechite și greoaie, îl avantajează pe președintele în funcție, care se poate servi de aparatul de stat în cele două luni care i-au mai rămas. Dacă echipa lui Trump și Partidul Republican vor putea dovedi indiscutabil că votul a fost fraudat masiv de echipa lui Joe Biden și de Partidul Democrat, câștigătorul alegerii va fi hotărât de Curtea Supremă. Iar candidatul Joe Biden, uns de presa aservită și autointitulat abuziv “președinte ales”, poate fi invalidat și descalificat. Astfel, Donald Trump va câștiga la masa verde și își va putea continua președinția. Procedurile sunt foarte complicate, greu de pătruns de către cei care nu sunt juriști. Dar roata se poate întoarce într-adevăr în favoarea lui Trump.
Cenzura aplicată de Facebook și Twitter în legătură cu coronavirusul și cu alegerile din America a reușit să-i enerveze pe americani, francezi, englezi, germani etc. Contraatacul cu “complotismul” sau “conspiraționismul”, “fake news” și “hate speech” este deja ineficace. Cu atât mai mult cu cât prim-miniștri, intelectuali publici, mari ziariști de ieri, celebrități vorbesc deschis despre necesitatea unui guvern mondial. S-a intrat într-o nouă luptă de clasă : bogații se luptă cu săracii, pe care-i consideră inutili, “deplorabili” și care ar trebui împuținați cu cel puțin vreo 3 miliarde (Malthus redivivus)… Cu pandemii, cu vaccinuri factice obligatorii, cu manipularea Burselor, cu războaie devastatoare.
Dictatura, tirania tehno-sanitară care se instalează e o dictatură ca oricare alta, dar poate fi și cea mai teribilă din istoria umanității. Pentru că nu mai are frontiere. Pentru Noua Ordine Mondială, înfrângerea “suveranistului” Donald Trump și impunerea “globalistului” Joe Biden reprezintă o miză colosală – Noua Ordine Mondială nu se poate lipsi de pivotul SUA. Iar coronavirusul pare să nu fi fost decât un mijloc, o trambulină spre “The Great Reset”, marea reinițializare anunțată de “banda de la Davos”. Klaus Schwab, organizatorul World Trade Forum de la Davos, s-a exprimat limpede : “Marea resetare va duce la o fuziune a identității noastre fizice, numerice și biologice”. Cei interesați pot să citească un întreg volum pe această temă semnat de Klaus Schwab și Thierry Malleret, “Covid-19: The Great Reset”, Agentur Schweiz, 2020. The Great Reset este, după părerea multor analiști serioși, un veritabil comunism 2.0.
În ultimele săptămâni face un buzz mondial filmul documentar Hold-Up.
Documentarul prezintă ultimul an de pandemie, cu cele mai importante decizii și luări de poziție, instalarea Noii Ordini Mondiale și The Great Reset care ne este programat. Interzis și atacat peste tot în media mainstream, scos de pe rețelele sociale și platformele video ale lui Big Tech, filmul Hold-Up, de 2 ore și 40 de minute, mai poate fi văzut pe Odysee (un «You Tube liber», căci You Tube a ajuns să fie la fel de controlat și cenzurat ca Facebook și Twitter) și pe alte platforme încă marginale. Efectul cenzurii e întotdeauna paradoxal. Face doar publicitate involuntară.
Platforma Odysee, de mare succes recent, nu e un caz izolat. Facebook și Twitter (ai căror șefi au fost din nou convocați la Senat să dea explicații) și-au pierdut în ultima vreme mulți abonați în favoarea lui VK (VKontakte, un Facebook rusesc), Parler și Gab, care nu practică cenzura ideologică și politică, și pentru care libertatea de expresie are încă un sens.
Autor:
Sursa: activenews.ro