Pentru a doua oara in decurs de un an, evolutiile economiei romanesti au depasit cele mai pesimiste estimari interne si internationale.
Prima oara au facut-o in anul 2009. Daca la inceputul acestui din urma an observatorii internationali credeau ca PIB-ul va creste cu circa 4 la suta, la finele lui s-a constatat o dramatica scadere de circa 8 procente. La fel, luna ianuarie a anului in curs aducea o optimista prognoza de crestere cu 1-2 la suta.
Rezultatul, dupa doar 3 luni? Nimeni nu se mai gindeste la crestere ci doar la o eventuala stopare a caderii. Asta in vreme ce SUA, Asia si o buna parte a zonei euro au depasit recesiunea, chiar daca evolutiile ramin modeste iar situatia, extrem de preocupanta pentru liderii politici.
Pina si Spania, care s-a zgiltiit serios in 2008-2009, a iesit oficial din recesiune, raportind o crestere de 0,1 la suta in ultimul trimestru. Ce s-a intimplat/se intimpla in Romania, care pare tot mai mult o tara a prognozelor ratate?
Opinia mea este ca dincolo de efectele punctuale ale actualei crize internationale, Bucurestii incep sa-si plateasca tot mai dur politele acumulate succesiv in cele doua decenii de bilbiieli in politica economica. Glazura asternuta mai ales in anii 2006-2008 (ritmuri de crestere mari) nu a fost decit un capac pus peste o oala care statea oricum sa dea in clocot.
Bazata pe speculatii imobiliare si pe un consumism nesustenabil, aceasta aparenta crestere nu a fost decit un strat de osinza asternut pe trupul scheletic al unui bolnav de anemie cronica.
O sa incerc sa explic de ce.
Banii pe care populatia/firmele i-au imprumutat de la banci s-au dus pe importuri. Importuri de consum – in cazul populatiei care s-a repezit sa-si cumpere televizoare, frigidere, mobila si automobile FABRICATE IN AFARA TARII – si importuri de utilaje, materiale de constructii, etc (la fel, FABRICATE IN AFARA TARII) in cazul companiilor.
Daca priviti constructiile din ultimii doi-trei ani, veti vedea ca inglobeaza materiale/finisaje din import in proportie de peste 70 la suta.
Asadar, toti acesti bani nu au creat locuri de munca in Romania si nici nu au contribuit la consolidarea financiara a companiilor romanesti. Au fost ca o hrana care traverseaza un trup fara a produce nici proteine, nici glucide, nici lipide, ci doar naste o falsa senzatie de satietate, care se risipeste peste o ora.
Facind un pas inainte in analiza, merita sa ne intrebam de ce s-a ajuns aici. Pentru ca situatia descrisa mai sus nu a rezultat din incapatinarea morbida a consumatorilor si/sau antreprenorilor romani de a cumpara bunuri din import.
Ci din absenta in cadrul unei oferte competitive a ofertei romanesti. Si aici ajungem, cred eu, la esenta chestiunii. In doua decenii am devenit o economie care nu mai produce (mai) nimic cu cap si coada, competitiv in plan regional, continental, global.
Fabricile s-au inchis dupa ce au fost jefuite initial de substanta economica prin contracte paguboase, apoi au fost dezmembrate pentru fier vechi sau terenuri. Avem rosii turcesti sau bulgaresti pentru ca serele romanesti au fost distruse si preschimbate in terenuri imobiliare (sau macar s-a incercat asta).
Nu mai facem nici scobitori, nici pantofi, darmite constructii de masini sau tehnologie pentru foraj marin. Fabricile existente inainte de ’89 au fost distruse in mare parte dupa sistemul descris mai sus, iar altele noi s-au dezvoltat greu pentru ca antreprenorii nu dispuneau de capitalul necesar dezvoltarii (cu mici exceptii).
Iar acum ne miram retoric si ipocrit ca am ajuns la fundul sacului si nu mai avem bani – sau riscam sa nu mai avem bani – pentru pensii, salarii si protectie sociala. S-au scris mii de articole in presa despre mecanismele sistematice de jaf economic si nu s-a intimplat aproape nimic.
Actuala criza nu are, in mod esential, cu nimic de-a face cu imprumutul de la FMI sau nici macar cu criza internationala.
Are de-a face – ca si in cazul Greciei atit de asemanatoare in mecanismele ei intime – cu evaziunea fiscala sistematizata, cu o constelatie de firme-capusa care s-au preschimbat in adevarate cancere pe trupul unei economii tot mai vlaguite, cu o populatie aburita doua decenii de o clasa politica tot mai incapabila sa produca formule administrative oneste si competente, de la stinga la dreapta.
Are de-a face cu niste tare sistemice care daca nu vor fi rezolvate, vor conduce la o catastrofa nationala cu sau fara criza mondiala.
Aceasta din urma nu a facut decit sa scoata si mai mult in evidenta fragilitatea acumulata in timp de un sistem economic mai mult decit subred.
Daca nu va face ceea ce trebuie, Romania va rata cea mai importanta sansa politica si economica pe care istoria i-a oferit-o, si anume integrarea in Uniunea Europeana.
Va deveni primul stat din istoria acestei structuri care a capotat dramatic DUPA integrare, in vreme ce de peste cinci decenii TOATE statele care au intrat in Piata Comuna si “urmasele” acesteia au dus-o mai bine, nu mai rau atunci cind portile acesteia s-au deschis. Si mai merita subliniat un aspect.
Grecia are un “hard” economic – in pofida dificultatilor actuale – mult superior Romaniei. Si o alta importanta geostrategica pe harta lumii. Mai direct spus, tara noastra nu isi permite sa devina nici macar o “grecie”.
Eugen Ovidiu Chirovici
sursa: bloombiz.ro