Noi ne respectăm cititorii şi suntem convinşi că ei au facilităţile intelectuale pentru a înţelege situaţia economică în care se află lumea, Europa şi România. Din păcate, în jurul fiecăruia dintre noi există colegi, prieteni şi rude care încă se mai află sub vraja iluziilor promovate de mass-media care deserveşte elita clepto-corporativă. În aceste condiţii apare necesitatea unui “curs de economie aplicată”, care să fie clar, concis şi uşor de înţeles pentru o persoană fără studii specializate. În măsura posibilităţilor, vom încerca să creionăm un set de idei şi demonstraţii care va putea fi folosit pentru “detoxificarea intelectuală” a concetăţenilor noştri. Suntem conştienţi de limitările modalităţii alese, dar suntem convinşi că parcurgerea unui drum de mii de kilometri începe, inevitabil, cu un singur pas, oricât de mic ar părea acesta.
În fond, se poate spune că un astfel de “curs” deja există, doar că nu se predă la facultăţile de economie din România şi nici nu se regăseşte în discuţiile din cadrul şezătorilor televizate dedicate subiectelor economice. Esenţa crizei cu care ne confruntăm astăzi a fost descrisă clar şi elegant de Ludwig Von Mises, încă în 1949:
Nu există modalităţi de evitare a colapsului care vine după o perioadă de creştere excesivă provocată de creditare excesivă. Variante alternative există doar în privinţa modului în care se va desfăşura colapsul, care poate veni mai devreme, fiind provocat de o abandonare benevolă a creditării excesive sau poate veni mai târziu, sub forma unei catastrofe finale şi totale a sistemului monetar.
Deşi nu împărtăşim în totalitate ideile şi postulatele “şcolii austriece de economie” al cărei fondator şi ideolog a fost Von Mises, suntem în total acord cu această explicaţie a crizei. Criza de astăzi nu este altceva decât decontul exceselor consumeriste şi exceselor monetare ale ultimelor decenii.
Fiecare cetăţean cu acces la TV a auzit de nenumărate ori ideea că ieşirea din criză constă în relansarea consumului. De fapt, ideea creşterii economice bazate pe consum sau simulacru de consum, finanţat prin creditare, a fost sămânţa din care va germina dezastrul economic prin care vom trece.
În fond, ce este un credit? Creditul este o “maşină a timpului” care transferă puterea de cumpărare din viitor în prezent. Dacă această putere de cumpărare este folosită pentru finanţarea unei activităţi productive, atunci la momentul scadenţei creditului, cel care l-a contractat rămâne cu o capacitate de cumpărare sporită, datorită abilităţii de a crea bunuri sau a presta servicii, abilitate care nu ar fi existat fără contractarea creditului. Este important de reţinut faptul că această abilitate productivă va continua să existe fără necesitatea contractării de noi credite. Exemplu de creditare productivă: un fermier a cumpărat în leasing un tractor pe care îl foloseşte pentru a-şi creşte productivitatea muncii. După ce creditul a fost achitat, tractorul va contribui la productivitatea fermierului încă mult timp şi această creştere a productivităţii nu necesită contractarea unor noi credite. Simplificând, se poate spune că finanţarea activităţilor productive prin creditare conduce la o creştere sustenabilă a economiei, în sensul că această creştere nu depinde de un ciclu perpetuu al creditării.
În cazul sistemului economic actual, situaţia este cu mult mai perversă şi creditarea devine un drog pentru economie. În condiţiile în care creditul este cheltuit pentru o achiziţie neproductivă, beneficiarul creditului nu obţine o creştere a capacităţii sale de a produce bunuri sau presta servicii. De exemplu, dacă fermierul, în loc să achiziţioneze un tractor în leasing, cumpără “o plasmă” în rate, atunci la momentul scadenţei creditului, fermierul fie va trebui să accepte o scădere a nivelului de viaţă din cauza scăderii capacităţii de cumpărare, fie va trebui să contracteze un nou credit. Este facil de observat că nivelul de viaţă al fermierului devine dependent de disponibilitatea şi costul creditării. Neoliberaliştii economici vor invoca aici axioma pe care se bazează întregul edificiu al ştiinţei economice “oficiale”. Conform acestei axiome, agenţii economici (în cazul nostru: consumatorii de credite) vor acţiona într-un mod raţional şi nu vor ajunge în situaţia îndatorării excesive, iar băncile nu vor credita excesiv activităţi neproductive. Realitatea înconjurătoare şi experienţa practică ne sugerează că principala premisă pe care se bazează teoriile acceptate de establishment-ul economic şi academic este vădit falsă. Agenţii economici, atât la nivel de indivizi cât şi la nivel de corporaţii nu acţionează într-un mod raţional şi din această cauză un sistem în care creditarea neproductivă este posibilă şi chiar încurajată va ajunge inevitabil la colaps.
Apare întrebarea firească: cine ar putea fi interesat de încurajarea unui asemenea comportament distructiv? Răspunsul este evident: băncile şi politicienii. În editorialul de mâine vom analiza modul în care actualul sistem politic, economic şi social este dependent de perpetuarea creditării neproductive.
sursa: cronicaromana.com