Site icon gandeste.org

Cristina Elena Răducanu: „Ceea ce nu am făcut din convingere, nu voi face sub amenințare.”

Ceea ce nu am făcut din convingere, nu voi face sub amenințare.
Nu sunt sclavul vostru, să-mi condiționați libertatea de abonarea la dozatorul cu vaccinuri.
Probabil, îmi voi pierde locul de muncă.
Poate și casa.
Voi fi exclusă din societate.
Dacă sunteți atât de demenți încât să intrați peste noi cu armele, si cred că sunteți, din moment ce ați făcut din România juntă militară, prefer să încasez un glonț decât să accept dozele voastre de ser care nu-mi asigură sănătatea, ci pașaportul de câine (cinste celor care deși s-au vaccinat, au refuzat să-și scoată țidula!) care poate ieși în parc, dupa ora 22:00, cu încuviințare de la stăpân, fiindcă a fost cuminte și a înghițit hapul.
Mă veți blestema, voi, victimele acestor călăi, devenite la rândul vostru, torționari.
Vă observ aici, în mediul online.
Bucuria voastră drăcească atunci când încă unul îngroașă rândurile vaccinaților, înțepându-se sărmanul nu pentru sănătate, ci de teamă că își va pierde locul de muncă si nu va mai avea ce să pună pe masă copiilor, îmi dă fiori reci.
Dar, nu se compară nici pe departe cu șocul pe care l-am avut in viața reală, când oameni pe care nu-i cunosc și care nu mă cunosc, niște străini mi-au strigat cu ură viscerală în ochii ieșiti din orbite să ajung la spital, bolnavă de covid, cu masca pe figură si să fiu lăsată să mor pe un scaun.
Așa arată lumea nouă.
Cu din ce în ce mai mulți semeni din care a fost extrasă umanitatea, picătură cu picătură.
Cu mici dictatori, pe lângă marii dictatori, care, mânați de frica de moarte, mint, urlă irațional, blesteamă.
Plâng cu lacrimi ipocrite de grija vârstnicilor care decedează de covid.
Pensionarii nu mai sunt știrbii, ciumații, pleava pesedistă și analfabetă de ieri.
Astăzi, sunt “bătrânii noștri”, bunicii pe care avem datoria să-i salvăm.
Munți de ipocrizie se înalță din gurile tinerilor frumoși și liberi.
În lumea nouă sunt din ce in ce mai mulți medici care, atunci când nu scrâșnesc pe Facebook, cu dinții încleștați de ură, că ne așteaptă la ATI, apar la știrile de la proteve, indicând din cap, cu scârbă, bolnavii din salon: “aceștia toți sunt nevaccinați!”
Nu poți să nu te întrebi, retoric, evident, cu cât “interes” își îngrijeste pacienții un astfel de doctor și de ce “uită” să spună că nu există tratament adecvat in spitale, că nu există medicamente în farmacii pentru formele ușoare și medii ale bolii.
Sistemul medical era la pământ cu mult înainte de boala asta.
Cred că nu există român care să nu fi avut experiențe nefericite în spitalele noastre.
Acum sistemul este sub pământ și îi târăște cu el și pe bolnavii care ajung prea târziu, tocmai pentru că știu ce-i așteaptă.
În lumea nouă s-au ridicat “elite”, care au senzația că dacă și-au făcut vaccinul, prin vene le curge sânge albastru și e normal ca doar ei să aibă acces la muzeu, teatru, operă și operetă.
Te privesc de sus, pe tine, “gândacul” sănătos tun, care nu vrei sa dai fuga la dozatorul cu vaccinuri.
“Elitele” sunt chiar mai rele decât cei care te blesteamă neaoș în față.
Își flutură genele suav și-ți trântesc un “Mvai! Nu mă așteptam ca tu, om școlit, să nu înțelegi că trebuie să te vaccinezi!”
Nu știu pe ce ton rostea “trebuie!” comandantul lagărului de la Dachau, când trimitea evreii în camerele de gazare, dar, am bănuiala că era unul asemănător.
Chiar dacă nu eram exclusă din noua societate, oricum, eu locul în ea nu mi-l mai găsesc demult.
Rămâneți voi, cei care puteți să duceți și chiar vă doriți cu bucurie toate cele care vin.
Rămâneti voi în lumea în care copiii vă vor fi vaccinați periodic cu numai mama științei știe ce, îndoctrinați cu ideologia de gen, trepanați cu învățământul online.
Rămâneți voi să circulați cu țidulă de la stăpânire și să vă indice dronele, traseul.
Rămâneți “stăpânii” unei lumi în care digitalizarea va mușca și mai adânc din creierele voastre, până într-atat încât veți fugi din mijlocul poienii ca sa ascultați vuietul vântului în căști.
Rămâneti în lumea în care vă veti hrăni cu “ouă” vegetale, viermi și carne artificială, ca să salvați planeta de “încălzirea globală”!
Rămâneți să sugrumați libertatea celui de lângă voi, de teamă că vă veți pierde viețile!

Autor: Cristina Elena Răducanu

Exit mobile version