Ne deranjează ideologizarea excesivă in Uniunea Europeană, dar UE este o ideologie. E adevărat, nu una care să satisfacă majorității, drept dovadă scăderea încrederii in instituții incepand cu crizele anterioare (2008-2009). Pare că UE, in tot ceea ce face, de la energie, agricultură, dezvoltare regională, politici climatice, până la justiție socială și drepturi, nu știe decât să normeze comportamente. UE se comportă ca și cum ei trebuie să ii placă de noi, nu nouă de ea, ca și cum ea ne-a ales pe noi, nu noi am ales-o pe ea. Este acesta un comportament democratic? Nu este.
Înțeleg să respect niște reguli, ca in orice societate. Înțeleg să urmez anumite direcții politice pe care ni le asumăm noi, societatea sau majoritatea ei. Dar nu poți impune de la Bruxelles un anumit comportament economic si social, electoral chiar, doar printr-o poliție a gândirii si a îngrădirii drepturilor. Dacă nu gândești ca mine sau nu votezi cum vreau eu de la Comisie, nu mai primești fonduri sau dacă nu ai certificat verde, nu mai poți circula liber, cum a fost in pandemie. Paradoxal, UE face exces de autoritate, in numele liberalismului, deși acest comportament nu este unul liberal, este autoritarist. Cineva trebuie să oprească acest tăvălug de la a ne distruge casa, câtă vreme considerăm Europa casa noastră. Aparatul politico-administrativ care a ajuns acolo trebuie să știe că lucrează in curtea noastră, in favoarea noastră, pe banii noștri, nu in favoarea unei ideologii. Iar asta se va întâmpla. Chiar dacă statele si guvernele naționale sunt astăzi captive unor mecanisme administrative si financiare stabilite la Bruxelles si nu au un mare spațiu de manevră, până la urmă, aceste guverne sunt votate, au legitimitate democratică mai mare decat are UE. Si asta se va întâmpla, vrând – nevrând Uniunea Europeană ori va fi ceea ce decidem noi și nu ce vrea ea, ori nu va mai fi deloc.
Autor: Cristian Moisoiu