Problema unui stat nu este atunci când lucrurile nu funcționează întocmai. Niciun stat nu a ajuns la desăvârșire, de a fi imuabil. Problema unui stat este atunci când ajunge la irelevanță, atunci când se pierde încrederea in instituții, in funcții și rol. Un stat devine irelevant atunci când nu mai are niciun fel de instrument de negociere, atât in relație cu adversarii sai, dar mai ales cu aliații săi. Zicala aia cu rezonanțe biblice “ferește-mă Doamne de prieteni, că de dușmani mă feresc singur”, nu se referă atât la iminența vreunui pericol, cât la menținerea unor capacități de negociere, de reacție, la abilitatea de a spune “nu” sau “da” in funcție de circumstanțe. Si atunci, vă întreb, ce abilități și-a păstrat statul român pentru a nu deveni irelevant? In sensul ăsta trebuie evaluate ultimele mandate prezidențiale ale lui Băsescu și Iohannis.
***
Iată ca se întâmplă altă nenorocire, o stație de alimentare cu gaz care funcționa neautorizat a explodat și din nou culpa nu e a celui care funcționa ilegal și punea in pericol întreaga comunitate prin activitatea sa ilegală, ci a statului că nu verifică și nu pedepsește suficient.
Nu pare absurd că pentru orice faptă criminală sau ilegală comisă, se caută să se dea vina pe alții? De răspundere individuală nu mai discutăm, de lege? Aici e o logică complet răsturnată, din același spectru al demonizării statului. Sigur că statul are obligația de a autoriza, verifica și pedepsi, după caz. Dar, in limitele atribuțiilor legale și a capacității administrative. Dar, dacă lipsesc aceste capacități sau sunt reduse, nu înseamnă că toți indivizii sunt absolviti de răspundere, că orice este permis. Din nou, este o lipsă de legalitate și din nou, in loc să discutăm de lege și răspundere individuală, este exploatat politic emoțional.
