Cristian Moisoiu: „Creșterea prețurilor resimțită de populație se duce la 15-20% în acest an.”

Avem o creștere a prețurilor la energie, indusă atât pe gaze naturale, cât și pe electricitate, din cauza unor factori structurali, dar și a unui an foarte friguros, o iarnă prelungită până înspre luna aprilie, atât în Asia, cât și în Europa, (chiar și în America, dacă vă amintiți criza eolienelor din Texas), care a dat peste cap predicțiile de consum la gaze și implicit a împins în sus prețul pe piețele intl. Asta a făcut ca stocurile din depozite, în Europa, cel puțin, să fie la un nivel minim, ceea ce determină o neobișnuită creștere de preț pe piețele futures pe vară, când se refac stocurile pentru a trece iarna viitoare. (de aceea, ne așteptăm la majorări de preț la distribuitori, începând din vară. Suportăm riscurile liberalizării).

Avem o inflație determinată de cerere, pe fondul unor blocaje încă resimțite în aprovizionare, pe fluxurile de comerț intl, din cauza restricțiilor legate de pandemie, criza containerelor din Asia, blocarea canalului Suez cu nava buclucașă, pe o perioadă însemnată de timp. Toate acestea au indus o creștere a prețurilor materiilor prime și a mărfurilor, care se resimte în costurile de producție în industriile prelucrătoare și in prețurile la consumator.

Se mai adaugă creșteri de preț pe diferite industrii, mai ales auto, unde se suprapune criza structurală a sectorului (începută dinaintea pandemiei) , cu tranziția “verde” (vor avea loc mari transformări aici, unele companii mari suferă și vor suferi pierderi, nu știu câte vor rezista). În construcții, în România cel puțin, avem o creștere cu 15-20% a prețurilor la materiale de construcții, care se adaugă creșterilor salariale anterioare din sector, majorări care au împins costurile construcțiilor în sus. În plus, construcțiile sunt presate de o cerere ridicată, atât datorată lucrărilor edilitare, infrastructură publică, cât și pieței imobiliare (birouri și locuințe). Aici, trebuie sa ținem cont de specula imobiliară a marilor fonduri de investiții, care are loc pe fondul emisiunii monetare fără acoperire reală, euro și dolari, la dobândă zero, pe care bancherii o numesc mixul de politici de relaxare monetară fără precedent, cu alte cuvinte, cea mai mare mașinărie monetară din istorie, care s-a văzut că nu a rezolvat nici criza precedentă, rostogolind doar niște datorii în creștere. Stimularea creditării prin scăderea dobânzilor a dus în sus prețul locuințelor, unde vedem o creștere anuală tot pe la 15-20%. Dobânzile nu vor fi însă la nesfârșit atât de jos.

Inflația prin costuri, dar și prin cerere, ar duce cu gândul la keynesism. Nu avem însă aceleași condiții ca după război. Acum, avem o cerere mare indusă prin infuzie monetară, dar și prin cheltuieli publice, pe fondul unei oferte restrânse de împrejurări, mai ales din cauza blocajelor pe lanțurile de aprovizionare. Multe firme nu mai pot lua comenzi noi, dat fiind că sunt în urmă și cu cele vechi. Finanțarea bancară a economiei e foarte scăzută în România, o mare problemă structurală, asa că rezistă firmele care stau bine pe cash-flow. Nu vă uitați la indicii bursieri sau valutari (cripto) alimentați artificial cu emisiune de monedă și nici la serviciile digitale (IT) , care sunt o excepție favorizată de carantine și restricții. Nu avem practic creștere economică.

Ca și concluzii, ne aflăm într-o foarte periculoasă perioadă de criză. Nu avem încă o relansare, nici în V, nici W, cu toată deschiderea treptată și reducerea restricțiilor, și contrar declarațiilor prim-ministrului Cîțu. Problemele structurale din economie (care sunt puse clișeistic pe seama numărului și salarizării bugetarilor, deși problema istorică cea mai mare e a raportului capital/datorii a firmelor, deci a managementului privat),creșterea accelerată a prețurilor (nu îmi bat capul să înțeleg ce cuprinde coșul acela de consum care arată o rată a inflației de doar 3%, când in realitate e 15-20%, ca medie anuală, după cum vedem pe orizontală),ne arată că ne aflăm într-un risc semnificativ de stagflație (creșterea concomitentă a prețurilor și a șomajului), cu implicații majore în nivelul de trai, mai ales a celor cu venituri mici. Or asta ar trebui să fie principala grijă a guvernului, pe lângă sănătatea publică și educația.

Deficitele sunt în creștere, atât bugetar, cât și comercial, ceea ce se traduce în acumularea de noi datorii. Câtă vreme fondurile europene, structurale și de relansare, întârzie să vină, finanțarea acestor deficite se va face din împrumuturi tot mai costisitoare (devalorizarea monedei?) , dat fiind problemele structurale nerezolvate. Economia nu este roz, nu știu ce se fumează prin diverse palate.