Scoaterea casierilor din hipermarketuri n-ar trebui sa însemne o problemă pentru o țară cu o economie concurențială. Pentru că nu ar face decât să lase loc magazinelor de producători sau de familie. La fel cum funcționează in toată Europa de Vest și nu numai. La noi, in schimb, arată doar cât de limitată este piața, in sensul avantajelor anticoncurențiale care le-au fost acordate hipermarketurilor, ajungând până la poziție dominantă, dependența consumatorilor de produsele oferite in aceste spații comerciale, manipularea prețurilor (mascată sub forma unui marketing necinstit și a înțelegerilor dintre retaileri), blocarea accesului la piață a producătorilor interni prin lanțurile de aprovizionare.
In mod normal, dispariția casierilor in hipermarketuri n-ar trebui să fie o problemă, pentru că este strict o alegere managerială de optimizare a costurilor și dacă oferta ar fi suficient de diversă, clientul nemulțumit de scoaterea casierilor s-ar orienta spre micile magazine. In România, însă, nu are de ales, este un consumator captiv marketingului si poziției dominante a hipermaketurilor, consumăm prost și scump, iar optimizarea lor înseamnă doar supraprofit (costurile pe care le reduc hipermarketurile se încarcă suplimentar in sarcina clientului cu un cost de oportunitate) determinat de condițiile neconcurențiale de care beneficiază. Consiliul Concurenței nu are cum să observe asta pentru că e depășit de situație și pentru că oricum e pus acolo doar de paravan pentru neoliberalism, pentru a mima o regulă a pieței, când nu e de fapt nicio regulă, dimpotrivă, e regula peștele cel mare il inghite pe cel mic. Așa că ciocul mic și citiți coduri!
Autor: Cristian Moisoiu