Site icon gandeste.org

Cozmin Guşă: Trei consecințe ale înscenării lui Putin

Îl studiez cu atenție pe Vladimir Putin de 24 de ani, din momentul în care, în ultima zi a anului 1999, Boris Elțîn i-a predat puterea, lăsând astfel perplexă întreaga lume. Am citit tot ce s-a scris relevant despre el, am discutat cu unii dintre apropiații săi atunci când eram și eu politician, în fine, cunosc o parte din comportamentul lui prin intermediul câtorva amici care sunt prieteni cu Putin, și-au stat deseori cu el la evenimente sportive sau private. E limpede deci că am putut descifra mai bine de-a lungul vremii multe dintre acțiunile sale, respectiv am aflat detalii despre felul în care se comportă cu cei apropiați.

Știu deci că pe Prigojin îl cunoaște și l-a cultivat de aproape 30 de ani, din zilele în care Putin era viceprimarul Sankt Petersburgului, iar Prigojin deținea restaurantele unde se relaxau deținătorii puterii de-acolo. Mai tânărul Prigojin (diferența de vârstă e de 8 ani între ei), venit după 10 ani de pușcărie în sistemul sovietic, s-a străduit mereu să-i fie de folos viitorului Țar, să-i câștige încrederea treptat, până la nivelul organizării tuturor meselor importante ale lui Putin cu liderii lumii (Pozele cu Prigojin pe care Putin le-ar vrea dispărute. Liderii SUA, Marii Britanii, Braziliei, Indiei, ș.a., serviți la masă de către bucătarul Țarului de la Kremlin! – Solid News), respectiv Prigojin a reușit să capete sarcina strategică și ultra-discretă a finanțării cu bani negrii a trupelor Wagner, în urmă cu 10 ani. Ce am aflat eu despre Prigojin și relația lui cu Putin știu mult mai bine toți liderii de la vârful puterii rusești, mulți dintre ei înghițind greu perdafurile pe care Prigojin le-a administrat lor în ultimele luni, pricepând că face acest lucru în mod clar cu acordul lui Putin. Mai sunt două detalii esențiale, primul că se știa la acest nivel că nu Prigojin este comandantul Wagner, ci locotenent-colonelul GRU Dmitry Utkin, iar cel de-al doilea, că Prigojin este păzit și monitorizat permanent de către o gardă Spetsnaz, ce răspunde doar la ordinele venite de la Kremlin, cu sarcină de protecție personală a ”bucătarului” contra vreunei defectări a mercenarilor, respectiv de intervenție rapidă în caz de o trădare a acestuia. Cu aceste detalii, puteți trage singuri concluziile despre înscenarea de sâmbătă sau despre atmosfera reală de la vârful puterii rusești în urma tărășeniei.

Zic în titlu că rușii sunt debusolați de două zile, și n-au cum să fie altfel indiferent dacă îl cred pe Putin sau nu. Dacă Prigojin a defectat, ceea ce eu nu cred deloc, acest lucru e perceput ca o mare slăbiciune a președintelui Rusiei, ce-ar fi trădat de o persoană ce i-a servit mâncarea și băutura în ultimele decenii, rușii putându-se gândi câți anume ar mai fi asemenea ”bucătarului” în jurul lui Putin. Dacă e un aranjament pus la cale de Putin, rușii se gândesc cât de gravă e situația la vârful puterii de la Kremlin de-a fost nevoie de o asemenea înscenare, pe care am catalogat-o ieri ca fiind de doi bani (Putin trebuia să scape de Prigojin, altfel risca să se facă de râsul lumii. Țarul de la Kremlin a folosit o înscenare de doi bani! (ziuanews.ro)).

Putin are susținători în toată lumea, ei sunt majoritar cei care sunt speriați de ofensiva transumanistă a Occidentului, de dictatura corporațiilor asupra afacerilor planetare, de deriva puterii americane, ș.a., toți aceștia și-au pus speranțele în liderul rus crezând că ar putea bloca acest tăvălug al anormalității ce le distruge viețile. Ei bine, susținătorii sunt cel puțin enervați, oricum dezamăgiți, de ceea ce se întâmplă la Moscova, ghicind slăbiciunea lui Putin în marja evenimentelor din Rusia, văzând că cel pe care l-au creditat pare că joacă un rol într-o scenetă ce n-are cum să se termine bine din punctul lor de vedere.

Inamicii lui Putin sunt însă înspăimântați de perspectiva că treburile o vor lua razna în Rusia, care nu e doar cea mai mare țară din lume, ci este deținătoarea azi a celui mai puternic arsenal nuclear. La acest capitol a punctat Putin, ce le-a oferit americanilor viziunea posibilă a preluării puterii de la Kremlin de către un vector militar fără scrupule, ce n-ar ezita să îngroape rapid infrastructura militară a Ucrainei, aducând lumea în stadiul pericolului nuclear iminent.

Aceste poziționări proiectate aici apar asemenea unui cocktail Molotov în mintea lui Putin, iar psihologii serviciilor secrete din lume asudă din greu în aceste zile ca să poată ghici următoarele acțiuni ale Țarului.

Un alt detaliu semnificativ pentru înțelegerea situației a fost observat de către Adrian Pătrușcă, anume cel legat de Viktor Bout, ”negustorul morții”, cel proaspăt eliberat din închisoarea din SUA, la schimb cu baschetbalista lesbiană ce-a fost eliberată din Rusia. Bout l-a talonat în ultimele luni pe Prigojin, sfătuindu-l în diverse situații, așa cum ”bucătarul” a recunoscut, exprimându-și public admirația față de ”negustorul morții”, inclusiv pozând cu el în fața reporterilor în urmă cu cca 10 zile. Se presupune că Bout, vechi prieten și partener cu Putin, ar fi cel ce i-a sugerat lui Prigojin acțiunea de tip Kamikaze, cu marșul mimat asupra Moscovei, ca fiind o acțiune salutară și necesară pentru a ieși din scenă, tot Bout fiind acela ce-a comunicat cu Lukașenko pentru a finaliza acțiunea. Putem bănui că Viktor Bout i-a zis ”bucătarului” că operațiunea are aprobarea Țarului, că i-a dictat partitura și i-a garantat viața, cu condiția clară de a nu comunica public decât ceea ce este agreat.

Aseară Putin s-a adresat poporului, fiind informat despre debusolarea rușilor, organizând apoi o ședință cu șefii militari, una de tip stalinist, adică ce s-a întins târziu în noapte. Tot ieri, Pravda, oficiosul puterii rusești, a început să contabilizeze reacțiile aliaților internaționali ai lui Putin, punându-i la index pe unii șovăielnici, ca președintele Kazahstanului, lăudându-l pe Erdogan, ce-a fost prompt în susținere. Emirul Qatarului i-a dat deja o lovitură sub centură lui Putin, comunicând public cu totul altceva decât indicase Kremlinul în urma convorbirii sale telefonice cu Putin. Doar din acest rezumat e limpede că treburile sunt încurcate rău la Moscova și, fără discuții strategice urgente ale Țarului pe linia Beijing-Washington, putem asista la o degenerare rapidă a situației.

Autor: Cozmin Guşă

Sursa: corectnews.com

Exit mobile version