Iată ce ravagii poate face ideologia de gen în familie, de data aceasta într-o familie americană. Brian Netz, din statul Missouri, a avut o asemenea experiență cu fiul său de numai 8 ani, pe care o relatează în cele de mai jos:
Oamenii mă întreabă uneori cum e să fii un părinte care trece prin acest coșmar. Se simte neputincios, sincer. Fiul meu avea doar opt ani când mama lui l-a dus la o clinică de gen care ne-a schimbat toată viața. Ea nu mi-a spus niciodată și nu mi-a cerut niciodată părerea. Am împărțit custodia comună a fiului nostru Miles, și doar întâmplător am dat peste dosarul lui medical și am aflat că fiul meu autist, vulnerabil și inocent, era la câteva săptămâni de a începe tratamentul cu primele medicamente care urmau să-i blocheze pubertatea. A fost un șoc peste care niciun părinte nu poate trece.
Răsfoind paginile de notițe de la „terapeutul” lui, mi-am dat seama că Miles nu fusese doar manipulat să creadă că este o fată transgender, dar că și aveau, între ei doi, conversații serioase despre opțiunile chirurgicale ireversibile și medicamentele necesare. La școală au început să-i spună Miley, în loc de Miles. [Notă: în sfera anglo-saxonă Miles este nume de băiat, iar Miley nume de fată]
Toți angajații din instituția medicală care îl tratau pe Miles se comportau cu el ca și când ar fi fost o fată. Eram singurul adult din viața lui Miles care nu am cedat și am ripostat. Astăzi, Miles are 12 ani. Singurul motiv pentru care nu a trecut prin intervenții chirurgicale radicale de tranziție de gen sau nu a luat hormoni este pentru că am mers în instanță să le opresc. Dar niciodată nu ar fi trebuit să se ajungă până acolo. Statul nu ar fi trebuit să aibă niciodată acces la băiatul meu.
Când aud poveștile altor părinți, care nu sunt atât de norocoși și ai căror copii au parcurs această cale agonizantă ori și-au mutilat trupurile, durerea este peste măsură. „Nici măcar nu pot descrie cum este să vezi chipul propriului tău copil cu genul opus”, mi-au spus unele mame. „Nici măcar nu pot să-l descriu…”. Părinții încă se străduiesc să vorbească despre bandajele însângerate care acopereau locurile unde erau sânii fiicelor lor.
„I-am implorat pe toți cei care puteam [să oprească operația] să o facă”, zicea o altă mamă. Nu am avut succes. „Pierderea unui copil ca urmare a unei astfel de torturi este ca o moarte în familie. Nimeni nu își ia la revedere”.
Ca fiecare părinte care a trecut prin coșmarul acesta, uneori stau și mă gândesc la ce aș fi putut face pe lângă ce am făcut deja. Mă gândesc că nu l-aș fi lăsat pe fiul meu să aibă niciun contact cu instituțiile care au fost cooptate de mișcarea transgenderistă. L-aș fi educat acasă. Aș fi fost foarte atent cu toată lumea, cu orice adult care ar fi putut avea influență în viața fiului meu, pentru că această ideologie este peste tot: în școli, online, în desene animate, în media și chiar în sistemul medical.
Băiețelul meu autist nu s-ar fi putut autoidentifica în mod voluntar ca fiind o lesbiană transgender dacă nu ar fi fost convins de asta de un adult. Dar dacă au putut face lucrul acesta fiului meu, o pot face oricărui copil. Și tocmai din acest motiv vorbesc.
Eu sunt o singură voce, dar și tu ai o voce. Împreună suntem milioane de voci. La ora actuală în Missouri se votează un proiect de lege pentru protejarea copiilor aflați în situația lui Miles. Dacă va trece, aceste tipuri de experimente radicale și hormonii periculoși vor deveni ilegali pentru copii. Votul urmează să aibă loc luna viitoare.
Nu am putut vorbi comisiei legislative, dar dacă aș fi putut, aș fi implorat legislatorii să oprească acest rău. Este timpul ca cetățenii să se trezească și să realizeze că copiii noștri sunt atacați și că depinde de noi să-i salvăm. Stânga politică nu așteaptă doar ca copiii să cadă în capcane. Progresiștii îi îndreaptă pe copii spre capcane. Fă-ți auzită vocea. Mă lupt cu această ideologie de ani de zile și am făcut multe progrese. Dar încă este nevoie de muncă pentru a ne salva fiii și fiicele de la o viață de regret.
Sursa: anonimus.ro