Corupția nu mai începe de la baza acesteia, ci de la vârf. În privința unor aspecte ale manifestărilor, intensitatea ei a devenit precum clima. Sunt instituții, medii, partide care se află deasupra legii cum este greu de imaginat când te afli pe o terasă la o cafea cu un amic, sau într-un amfiteatru cu audiență. Însă și acolo, vuietul unei asemenea mașinării se resimte deja asurzitor, ca un alt fel de formă totalitară.
Oriunde ai fi, în Serbia, Ungaria sau chiar Bulgaria, spațiul public și spectrul lui se resimt diferit de București. Asistăm la o inversare și o dezvoltare mai mult decât simetrică, respectiv ocuparea de către structurile și reprezentanții corupției a spațiului public, nu numai a citadelelor justiției. Oricât ar fi magistrații de monitorizați la propriu, de la desfășurarea riscurilor vieții privat-publice la acelea profesionale, inventivitatea românească și corupția generalizată au învins pe fondul ordinelor directe date de funcționari ai sistemului.
Un regim mafiot care se extinde fără posibilitatea de a fi oprit, care poate fi regăsit în discuțiile telefonice în gura mare pe stradă. Justiția românească veghează și acționează spre a-l promova. Corupții au ajuns în situația în care se monitorizează unii pe alții folosind platformele instituționale ale statului român.
Corupția s-a multiplicat de la beneficiarii vandalizării economiei naționale în justiție, alimentând forme de susținere în exteriorul instanțelor. Inversarea rolurilor a fost semnificativ susținută și astfel legitimată de protocoale, care în fapt au funcționat tot timpul ca resursă specifică a sistemului cripto-comunist. N-ar fi lipsită de interes o cercetare a instituțiilor și a realaționării lor cu serviciile speciale, care au trimis în aria publică o plevușcă propulsată peste tot, cu pretenții securiste și aere de personaje excepționale. Sistemul de justiție, în prezent paralizat în esența sa, debilizat până la necesitatea închiderii unor instanțe pentru verificări urgente, ar trebui să funcționeze numai în cazurile de urgență. Vedem inși periculoși, conform informărilor, puși în libertate de alți inși identici. Presiunea pe justiție este parte a unui mod de funcționare acceptat de o bună parte a magistraților atâta vreme cât nimeni nu iese la lumina reflectoarelor să fie văzut și auzit, cât și de înțelegere a lucrurilor de către noua elită socială, fapt în conivență cu regulile oficiale grav perturbate.
Mai nou, înțelesul de mare corupție s-a transformat în cu totul altceva. O corupție medie, extinsă, având ca obiect folosirea statului român drept armă a interesului personal și importantă resursă. Marea corupție s-a divizat multicelular până la a fi transparentă, lipsită de identificare judiciară în sensul făptuitorilor. Judecători corupți, cu o greșită alegere și înțelegere a meseriei, alții răspunzând ordinelor precum niște zombi se află în caruselul bonificațiilor diverse. Nu întâmplător în România există un magistrat de care media societății, cel puțin, nu a auzit, căruia statul român îi plătește cea mai mare pensie din Europa. Această corupție ajunsă endemică, prezentă în tot și în toate, încât legea a ajuns un rudiment al altor vremuri și spații geografice, a dobândit o nefastă dimensiune a puterii politicianiste, cât și o convertire nelimitată a spiritului public. A vorbi despre lege pare deja un demers depășind situația în care se află cetățeanul român. Este extraordinară legea, spune deseori acesta, însă situațiile cer alte raportări și mijloace de acțiune, altfel acesta ar fi spulberat la propriu de iureșul social-situațional.
Justiția a eșuat pentru societate în momentul în care s-a supus unor dispoziții politice în sensul aplicării legii, ceea ce în fapt trebuia să facă. Una dintre responsabilitățile legiuitorului este și aceea a implementării legii, însă a fost confundată cu manipularea și șantajarea celor care aplică legea. Statul nostru de drept, inexistent în prezent, are nevoie de filtre constituționale între segmentele sale, respectiv între puteri. Acestea se regăsesc în autoritatea, profesionalismul și utilitatea unei justiții corecte. În cel mult un deceniu, nu este deloc exclus ca cele 10.000 de dosare pe numele magistraților să se constituie în gravitatea lor reală.
Corupția este în stare de drepți, cu mâna la chipiu, încât este greu de diferențiat cine este funcționarul care se raportează la un superior sau agentul corupției. Toți poartă cravată și costum Armani, toți au limuzine de ultimă generație, anturaj feminin de excepție. Justiția a creat, prin modul său prejudiciant și părtinitor, funcționari ai corupției, integrați sistemului ca persoane determinante actualului mediu social. Acești figuranți se află peste tot la datorie. De la secretariatele ministerelor, aglomerate de dame de companie, la direcții și reprezentări instituționale. Dacă lipsesc locuri de „muncă“ în instituțiile publice, se găsesc suficiente în „instituțiile“ paralele, private. Un simplu arbore genealogic, unul singur, arată că această floră și faună are aceeași prețioasă origine socială: copii de foști milițieni, securiști de proastă speță, activiști PCR, lucrători cu dare de mână în fostul comerț socialist, foști turnători la Securitate.
Această lume a venit să aplice o justiție cu grave lacune în dispozitivul legalității, în aplicabilitate și adecvarea la democrație. A vorbi unor asemenea iluștri despre Constituție, stat de drept, dezvoltare publică, morală a ajuns un risc maxim.
Autor:
Sursa: cotidianul.ro