Poate că mă înșel în ce-l privește pe acest domn procuror. Întîmplarea a făcut să fi trecut de mai multe ori prin fața casei sale. Am văzut-o și cînd se ridica, și la roșu, și finisată, și baricadată. El a rămas tot procuror, nu foarte important. Aș zice chiar mărunt. Dar casa lui din respectivul oraș de provincie bate de departe toate casele oamenilor de afaceri, pe a primarului sau pe ale altor funcționari.
Din ce ar putea un procuror să ridice o asemenea casă? Din bani de la mătușa? Dintr-o moștenire a nevestei sau din cumpărarea unor bilete cîștigătoare la loz în plic? Chiar și cu un salariu de 10-15.000 lei net (cît, oricum, nu are), repectivul procuror tot ar avea nevoie de vreo 30 de ani ca să construiască o casă de asemenea dimensiuni și cu un asemenea finisaj.
Dacă din cîteva priviri mie mi s-a părut suspect, cum de nu o fi declanșat aceleași întrebări și îndoieli și la ofițerii de poliție, și la colegii săi procurori sau la ofițerii SRI? Să nu se fi ofticat nici un turnător calificat (informator) și nici un consilier local care să semnaleze bogăția inexplicabilă a procurorului? Ceva nu-i în ordine de mai multă vreme. După cum nu-i în ordine nici cu uriașele proprietăți ale lui Pahonțu sau Marcel Opriș, ale lui Virgil Măgureanu sau Virgil Ardelean (Vulpea).
După 1990 politicienii s-au îmbogățit spectaculos. Unii pe bune, alții dubios și inexplicabil. La fel, și șefii de servicii, generalii și procurorii. Circulă povești despre persoane civile care au recuperat sume enorme de la ANRP și apoi le-au cărat cu sacoșa la generali din fruntea unor servicii secrete. Daniel Moldoveanu, consilier la Cotroceni, s-a ocupat și el cu recuperarea de bani de la ANRP în baza unor procese litigioase. Un enorm teritoriu de bani negri și de afaceri dubioase se întinde în zona necontrolată de nimeni a procurorilor, a unor judecători din vechea generație, a șefilor de servicii secrete și a procurorilor, unii din DNA, alții din DIICOT. În România a înflorit anticorupția pe seama politicienilor, desfășurată de procurori, ofițeri SRI, cîțiva judecători sau persoane din alte sectoare de forță. Și pe care nu le controlează nimeni. În vreme ce combat corupția, capii și creierele din mecanismul anticorupției adună și ele bani și proprietăți, ascunzîndu-se în spatele zidului generat de absența oricărui control serios în instituțiile în numele cărora operează.
Scandalul Negulescu-Zdreanță a dat în vileag ce abuzuri de tot soiul și cu probatorii erotico-juridice poate comite un procuror. Cazul Man de la Oradea adună și el o sumă de abuzuri ignorate de DNA și de CSM. A mai apărut și scandalul procurorului Bucurică. Fostul polițist de la Ilfov, proprietar de zeci de hectare de terenuri și cu vilă la Snagov, exercită acum atribuții de procuror la Oravița, la marginea țării, unde nimeni nu cercetează. Aventurile lui Bucurică de la Oraviţa ne arată ce excese poate comite un procuror și cum nici un organism nu îl poate cerceta sau sancționa.
Să nu uităm că acuze de implicare în afaceri a unor rude mai apropiate sau mai îndepărtate au planat și planează asupra fanionului anticorupției românești. Ce soi de anticorupție este aceea în care un politician din tabăra adversă este distrus pe baza unei mărturii făcute de un condamnat sau cercetat penal și afacerile fratelui Laurei Codruța Kovesi ori cele cu cantitățile de balast livrat de Bebe Kovesi la autostrada Sebeș – Sibiu nu sunt cercetate de nimeni?
Campania anticorupție începe să devină o minunată cortină de protecție pentru cei care o diriguiesc sau desfășoară anticorupția. În afacerile dubioase sau în faptele de corupție, inclusiv de mită, ale procurorilor, judecătorilor și ofițerilor de informații nu intră nimeni.
Editorialul complet în ziarul Cotidianul de joi versiunea tipărită.
Autor: Cornel Nistorescu
Sursa: Cotidianul