Este esențial să creăm impermeabilitate între activitățile publice și legăturile de interes cu industria. Trebuie să fim atenti la corupția marilor publicații, este o problemă uriașă. Oamenii care se gândesc la asta spun: « Pentru testele terapeutice trebuie să deții intreaga publicație sau deloc ». Personal, nu consider că participarea la studii terapeutice conduse de laboratorul în cauză contribuie la cunoștințe specifice. Dacă nicio echipă franceză nu ar fi evaluat Remdisivir, medicamentele pentru SIDA sau medicamentele pentru hepatită, nu cred că recomandările pentru aceste medicamente ar fi fost vreodată schimbate. O parte dintre aceste teste se fac pentru că cineva trebuie să le facă, fie în Franța, fie în Anglia sau Spania. Apoi trebuie confirmate rezultatele, indiferent de cele ale industriei farmaceutice, astfel încât să putem avea o evaluare reală. În loc să analizeze metodologia, comitetul de etică ar trebui să pună întrebări despre etica studiilor[1].
Știu că îi amuză pe mulți discuția despre conspirație, negând faptul că circulația banilor la acest nivel riscă să fie asociată cu corupția. Corupția e la fel de veche ca și lumea, așa că am studiat un pic pentru a nu vorbi prostii, toți partenerii noștri au fost condamnați pentru corupție. Poate că nu o mai fac, este posibil, dar „Gilead” a fost amendată cu 97 de milioane de dolari, „Pfizer” cu 60 de milioane de dolari, după decenii de corupție, iar „AstraZeneca” a trebuit să plătească 5,52 milioane de dolari, iar „G.S.K.” a fost condamnat în China, tot pentru corupție[2].
Publicațiile științifice reprezintă o sector foarte profitabil, 35% din profitul anual al grupurilor de presă și o parte semnificativă din veniturile jurnalelor științifice provine direct din industria farmaceutică. De exemplu, „Merk” a oferit 500.000 de dolari publicației care a publicat articolele sale, iar această sumă a reprezentat o mare parte din încasările acesteia. Aceasta e o formă de corupție deghizată.
Atunci când de o parte se află o mare sumă de bani, iar de cealaltă mai puțini, se produce un fenomen întâlnit în mecanica fluidelor. Nu oferi bani cuiva fără să aștepți în schimb un serviciu. Nu inviți pe cineva la o conferință științifică, la prânz, fără să aștepți ceva în schimb. Așa se întâmplă de foarte mult timp, Milton Friedman este cel care spunea că ”nu există nicio masă gratuită.
Pe vremea în care eram intern, am fost invitat alături de soția mea la o conferință ce se desfășura în Boston, Am călătorit la business class, am fost cazați la un hotel extraordinar alături de alți oameni de știință din întreaga lume – eram în jur de 30 de lideri, sau de viitori lideri de opinie. La finalul convenției, tipul care ne invitase devenise foarte familiar cu mine și cu soția mea, se crease o relație anormală, în dezacord cu cea profesională. Pentru că îți va fi foarte dificil să refuzi pe cineva care între timp ți-a devenit prieten și care are ceva de vândut. E vorba de cazul medicamentului căruia nu i se găsise nicio utilizare și care, brusc, a început să fie prescis pentru că un coleg se însurase cu fata care vindea acest medicament. Aceste lucruri există, ele fac parte din natura umană. Nu este ceva oribil, dar legea ar trebui să le reglementeze.
Corupția în cazul publicațiilor științifice importante reprezintă într-adevăr o mare problemă. Ar trebui să existe publicații dedicate doar studiilor, astfel încât să existe opinii în care să avem încredere. Dar nu putem folosi aceleași publicații pentru raportări științifice din cele apropiate metodelor de marketing. Asta pentru că jocul cu date, analize metodologice și matematice pentru a face ceva eficient, știți, este foarte banal. Și de îndată ce o publicație științifică are destulă audiență, aceasta devine o țintă de marketing.
Este necesar să recreăm sigiliul dintre activitățile publice și industrie. Este absolut esențial acest lucru. În mod teoretic, legea îți cere să declari de fiecare dată atunci când te afli într-un conflict de interese. Cred că acest punct este neglijat în Franța și ar trebui să încetăm să vorbim despre o conspirație, pentru că există persoane care au fost condamnate să plătească sume absolut colosale pentru că au fost corupte.
Personal eu nu cred că participarea la studii terapeutice conduse de producătorii farmaceutici contribuie la cunoaștere. Unele dintre aceste teste sunt făcute doar pentru că cineva trebuie să le facă, în Franța, în Anglia sau Spania, oriunde în lume. După aceea, aceste studii ar trebui confirmate de unele independente de industria farmaceutică, astfel încăt să putem avea o evaluare reală a acestora. De fapt nu se cheamă cercetare includerea unor pacienți într-un program realizat de industria farmaceutică, a cărui analiză este făcută de industria farmaceutică, a cărei metodologie a fost pusă în aplicare de industria farmaceutică și chiar ale căror concluzii au fost scrise de industria farmaceutică și apoi oferite și acceptate în cele mai mari publicații din lume.
Trebuie să ne reîntoarcem la știință pentru a contribui la cunoaștere. Nu să creăm pacienților îndoieli cu privire la legătura contractului pe care îl avem cu el, adică să avem grijă doar de el și numai de el. Aceasta este o adevărată problemă intelectuală și filosofică, care nu este suficient de dezbătută. Și în al doilea rând, este necesar ca un comitet de etică, mai degrabă decât să analizeze metodologia, să pună întrebări cu privire la morala studiilor terapeutice.
Faptul că aceste acțiuni se justifică prin ideea că sunt făcute pentru a le fi mai bine oamenilor sau pentru a nu le înrăutăți starea, este cu adevărat o problemă de morală.
Autor: Prof. dr. Didier Raoult, Franța
Sursa: art-emis.ro