Site icon gandeste.org

Cornel Nistorescu: “N-avem avioane și rachete câte acorduri au semnat umaniștii lui Dan Voiculescu cu PSD-ul!?”

N-avem avioane și rachete cîte acorduri au semnat umaniștii lui Dan Voiculescu cu PSD-ul!? De trei decenii și ceva, umaniștii (conservatorii, popularii etc), aflați sub conducerea directă sau indirectă a Varanului, se aliază cu fratele mai mare PSD, indiferent în ce alianțe și combinații se află acesta.

La momentul potrivit, PSD își sacrifică niște locuri sau un colțișor (oscior) pentru o alianță cu așa-zișii umaniști ca să aibă acces pe Antene. Socoteala este simplă. PSD-ul îi bagă pe ușa din dos în parlament și guvern, PUSL le rezervă locuri în studiouri, pagini, buletine de știri etc.

Adevărul este că Dan Voiculescu și succesorii tîrguiesc anual și pe mandat cîte o alianță politică menită să ducă promovarea publică pe Antene, radiouri, site-uri, ziare și reviste (toate la un loc supranumite „antenele”,„grupul meu”,„grupul nostru”) la niște avantaje!

Cu faimosul său 0,2% în alegeri, PUSL (mai ieri-alaltăieri, era PPUSL) devine aliat mititel la guvernare. Din rațiuni de modă și comoditate, partidul pare să se fi lepădat de caracterul popular alegînd formula de „umaniști”. Umaniști mai puțin în sensul cultural al termenului și mai mult „băieți de treabă” în sensul aranjamentelor din politica românească. Și, în timp ce alianțele și coalițiile se zgîlțîie sau se duc la vale, ei mai fac o dezbatere, un simpozion, un workshop, ceva comun și în interes național, colaborare, înțelegere din care să iasă ceva. Ce? Niște bani! Cel mai adesea, mai apare și un grupuleț parlamentar autonom, dar integrat. Al umaniștilor, bineînțeles! Ceva capro-varzist care să tacă, dar să aibă și voce cînd este nevoie. Și umaniștii primesc 1-2 ministere, două-trei agenții, un directoraș pe la Întreprinderi mici și mijlocii sau pe la Transporturi, poate și un post de consilier la primul-ministru ca să poată transmită listele de dorințe sau direct dosarele cu interesele grupului (ale Varanului and comp).

Zilele trecute, Gabriela Firea, reprezentanta politică și mediatică a grupării Pandele-Thuma-Gabi Oprea etc, a produs o știrucă trecută prin aer ca peștele zburător:

„Luni, 26 iunie 2023, Gabriela Firea a anunțat, pe Facebook, înțelegerea dintre PSD și PUSL (Partidul Umanist Social Liberal) pentru alegerile din București de la anul.”

Nu vă faceți probleme! România este o țară constantă și consecventă. Tehnica este consacrată. De aproape 30 de ani, PSD-ul, din rațiuni de folosirea televiziunilor lui Voiculescu, se aliază cu umaniștii (popularii). Ca să-i vadă alegătorii și să-i admire nevestele și să nu se trezească seara, la întoarcerea acasă, cu întrebări de genul: „Ce dracu’ faceți voi acolo la Guvern și la Parlament?“
Cum, ce fac? Planuri de salvarea patriei, de dezvoltare a țării, de bunăstare a poporului. În noiembrie 2021, a mai avut loc semnarea unui document istoric. Îl puteți citi chiar pe site-ul PSD:

„PSD și PPUSL au semnat astăzi Acordul politic pentru elaborarea Strategiei Naționale pentru Demografie.
Sprijinirea tinerelor familii, a celor cu copii și a persoanelor ajunse la vârsta a treia, un program guvernamental pentru construirea de creșe și grădinițe, precum și de cămine pentru seniori, reabilitarea și modernizarea spitalelor, dar și investiții în cercetare sunt principalele acțiuni pe care PSD și PPUSL le vor promova și susține în parteneriat. Acestea sunt prevăzute în Acordul Politic pentru elaborarea Strategiei Naționale pentru Demografie semnat astăzi de Gabriela Firea, prim-vicepreședinte PSD, și Grațiela Gavrilescu, președinte al Biroul Executiv PPUSL”.

Era de mirare să nu apară! Același lucru se repetă în fiecare an sau mandat. Doar că, din 2021 pînă acum, partidul Varanului a mai pierdut o literă (nasture) de la îmbrăcăminte și s-a mai apretat puțin.
Și țara merge voioasă mai departe!

Autor: Cornel Nistorescu

sursa: cotidianul.ro

Exit mobile version