Nu-i săptămînă de la Dumnezeu lăsată ca Oana Țoiu să n-o facă lată. Evacuarea cetățenilor români din zona Golfului Persic i-a prilejuit o nouă manifestare de „competență și capacitate organizatorică”. Scandalul a pornit de la fiica lui Victor Ponta, minoră, dată jos din autobuz în vreme ce se îndrepta spre aeroportul de pe care pleca avionul care s-o aducă acasă. Asta în vreme ce jurnaliștii au descoperit că în avionul pentru București mai erau locuri libere și au fost îmbarcate și cîteva perechi de adulți (nu minori și nu vîrstnici cu probleme de sănătate).
Discuția care a încins societatea românească privește un telefon al Oanei Țoiu, cea care ar fi decis neîmbarcarea fetei lui Victor Ponta pe criteriile unei închipuite vulnerabilități de imagine. L-a dat sau nu? Nu avem un răspuns cert. Dar îmbarcarea unor adulți este o certitudine, precum și neîmbarcarea unui minor pe o cursă care era destinată repatrierii mai ales a celor din această categorie.
Cum au ajuns pe listă perechile de adulți? Pe pile? Contra cost? Deja avem de-a face cu o operațiune care miroase a abuz în serviciu, dacă nu cumva și a alte încălcări de lege.
Subiectul provocat de Oana Țoiu a ajuns și pe agenda ședinței de Coaliție, la care Sorin Grindeanu a cerut explicații, iar Dominic Fritz (un personaj din ce în ce mai greu de suportat!) ar fi replicat că nu este cazul din simplul motiv că este război.( Din cîte știu, încălcarea legii în timp de război este mai gravă decît în vremuri obișnuite).
Ce ne arată reacția lui Dominic Fritz? O solidaritate care ține mai degrabă de spirit de gașcă sau de bandă decît de partid care trîmbițează legea și anticorupția. Dominic Fritz seamănă perfect cu Miruță și Miruță cu Țoiu și Țoiu cu Diana Buzoianu.
Sorin Grindeanu s-a grăbit să dea asigurări că nu va lăsa lucrurile în coadă de pește, că va cere ca Oana Țoiu să dea explicații în Parlament. Ce să spun!?! Adică să treacă vremea și scandalul să dispară sub preș.
Un prieten, avocat de profesie, mi-a trimis un mesaj și m-a întrebat, ce naiba tot pierdem vremea cu interpretările și cu părerile cînd situația este simplă.
„Să-ți fac un scurt rezumat:
- DNA-ul trebuia să se fi sesizat de 4 zile în legătură cu abuzul în serviciu al Ministresei Oana Țoiu. Și trebuia să o facă din oficiu.
2. Imediat trebuia începută urmărirea penală in rem fața de Oana Țoiu, față de consulul general și purtătorul de cuvânt al MAE.
- Trebuiau cerute imediat de la judecătorul de drepturi și libertăți autorizații pentru PERCHEZITII la MAE, la Direcția Consulară și pentru ridicarea tuturor documentelor în speță, pentru perchezițiile informatice ale unor calculatoare, telefoane și ale altor mijloace de comunicare.
4. Declanșarea procedurilor de ridicare a imunității parlamentare pentru Oana Țoiu și antrenare a răspunderii ministeriale (se impunea sesizarea și aprobarea de urmărire penală de la Președinție!!).
Dacă Marius Voineag era un procuror destoinic și un adevărat șef DNA, nu tăcea acum ca peștele în apă!”.
Scurt și cuprinzător. Caz de Parchet, nu de audiere în Parlamentul României. Vedeta comică și caricaturală a USR ar fi fost deja la un pas de un mare dosar penal. Pentru abuzul în serviciu pedeapsa este de la 2 la 7 ani.
Autor: Cornel Nistorescu

