Site icon gandeste.org

Cornel Nistorescu: „Domnule Iohannis, unde au dispărut – atenţie! – 50 de miliarde de euro?”

Dragi români, Bună ziua! Avem bani! Să vă spun cum i-au (i-am) împărțit. Încă, nu cunoaștem planul pritocit de Ghinea, Cîțu și Voiculescu, încă, n-a fost aprobat de guvern, dar, din moment ce este descris de președinte, așa va fi. Nu au ei nas să îl modifice! Chestia este dacă și la Bruxelles trece de negocierea cu reprezentanții Comisiei Europene. Nu este prima data cînd propunerile noastre s-au mai întors. Dacă trec de data aceasta, fără să mai suporte „obrăzniciile” Parlamentului României (Ghinea are cap, nu tufă!), vom avea o țară beton la orice criză de orice fel, exact ca mințile celor convocați la Cotroceni!

Atenție! Treizeci de miliarde de iluzii!

” PNRR ne oferă cel mai bun context pentru realizarea reformelor amânate atâția ani, reforme care vor îmbunătăți viața de zi cu zi a fiecărui român, prin dezvoltarea și modernizarea activității în sănătate, în economie, în educație și în administrație”, a zis peședintele ieșit ca un curcan umflat de o inutilă mîndrie.
Veți înțelege, așadar, că președintele n-a schimbat nimic în cei șase ani de domnie băltită pentru că i-au lipsit banii. Nu ideile, nu energia, nu voința, nu consilierii! Cu bani repartizați din cele 30 de miliarde (anunțate, inițial, 80, de la Bruxelles în acel tam-tam istoric!) vom avea parte de o schimbare spectaculoasă a țării.

Domnule Iohannis, unde au dispărut – atenţie! – 50 de miliarde de euro?

”Servicii de sănătate, prin dezvoltarea rețelei de spitale, crearea de centre medicale integrate în zonele rurale și urbane vulnerabile și dotarea acestora cu aparatură, cabinete cu facilități de screening, diagnostic precoce și monitorizare a pacienților cronici”
Pe toate acestea vom cheltui 3 miliarde de euro. Pînă acum, fără să facem mare brînză pe același domeniu, într-un an, am cheltuit cam tot atîta.
Pentru proiectele (autostrăzi, drumuri, cărări) conduse de Drulă ”ne propunem să alocăm pentru acest domeniu 4,5 miliarde de euro”.

Ce va face pentru educație un profesor suplinitor ajuns președinte de țară cînd va da de bani? A venit vremea să înțelegem și poate să vedem ce înseamnă în mintea profesorului suplinitor de la Agnita și a inspectorului-șef de la Sibiu o ”Românie educată”. Ca să vă lămuriți de anvergura gîndirii și a proiectului, ca nu care cumva profesorii să se aștepte la altceva, eu reproduc integral capodopera de gîndire a președintelui. Cine înțelege altceva decît scrie mai jos, pur și simplu, răstălmăcește.
Și să-i fie rușine!

Iohannis, explicații despre banii cu care „vom reconstrui România”

Vom avea, astfel, școli sigure, curate, cu dotări moderne și laboratoare, dar, vom investi și într-o rețea de școli verzi, eficiente energetic și adaptate provocărilor climatice.
Totodată, vom investi în dezvoltarea sistemelor de educație timpurie, dar, și în pregătirea specialiștilor în meseriile viitorului prin investiții în învățământul dual. Școlile din comunitățile dezavantajate vor beneficia de noi măsuri de sprijin și servicii suplimentare, pentru că educația din România nu își mai permite să piardă niciun copil.
Digitalizarea va fi o parte importantă în Educație, iar accentul se va pune pe două componente: formarea competențelor digitale și asigurarea resurselor educaționale digitale.
Elevii, studenții și cadrele didactice trebuie să fie pregătiți și sprijiniți să acceseze aceste instrumente digitale. Ne propunem să investim în acest demers 780 de milioane de euro”.
Despre asigurarea tranziției verzi nu pot să spun nimic. Despre pandemie, la fel. Președintele zice că suntem mai aproape de sfîrșitul ei. Noi, România, nu fraierii de prin alte țări! Drept pentru care, îmi permit să reiau de trei ori un apel rostit la finalul declarației. Este de o frumusețe patriotică rară:
Dragi români, haideți să rămânem vigilenți și prudenți!
Dragi români, haideți să rămânem vigilenți și prudenți
Dragi români, haideți să rămânem vigilenți și prudenți”
Apelul (cu optimism cu tot) îi aparține numai președintelui Klaus Iohannis!

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: cotidianul.ro

Exit mobile version