Marius Tucă, la chiar începutul show-ului său de pe Gândul.ro, m-a întrebare insistent:
-Nu ești prea dur cu Ciolacu și cu guvernul chiar înainte de a intra în pîine?
Să recapitulez. Am zis că a făcut promisiuni fără acoperire, vorbind de majorări de salarii și pensii, că vorbește de un nou model economic și social și nu știe ce reprezintă, de o nouă viziune, că a desemnat niște mediocri pe posturi importante (Agricultură, Justiție, Fonduri Europene) oameni care n-au probat nici o performanță, dar sunt împinși în Guvern de susținători (Barbu, Alina Gorghiu, Raluca Turcan, Adrian Câciu) și că blocul pe care îl formează PNL cu PSD nu este o Coaliție. Poate că în timpul emisiunii n-am fost destul de clar și de articulat în argumentația mea că PSD și PNL nu alcătuiesc o coaliție în adevăratul sens al cuvîntului.
De ce cred asta? Pentru că avem de-a face cu o soluție politică pe termen scurt, de tip capro-varzist, cu două programe de guvernare, cu două viteze, cu două echipe care au schimbat între ele cele mai multe locuri. Le-au păstrat pe cele mai bănoase și pe cele controlate de președintele Iohannis. Echipele (grupările, cetele, bandele) s-au schimbat în timp ce au renunțat la mulțimea de angajamente și promisiuni. Diferența de la o conducere la alta este aparent uriașă (gîndiți-vă la istoria din spatele lor), dar în realitate ele seamănă ca două picături de apă. Prin nepăsare, învîrteli, incompetență și nepotisme, dependența de servicii și rapacitate ele sunt gemene.
Cît au fost liberalii la cîrmă au fost tîrîți de PSD pe o potecă dominată de protecție socială, iar acum merg în spatele lor ca niște aghiotanți pe un drum nou, cu o hartă fantezistă scoasă de Marcel Ciolacu din buzunar. După cum a prezentat el noul parcurs, acesta arată mai degrabă a listă de măsuri, lucrată în echipa care îl sprijină, decît a program.
Ce să cred? Că avem o adevărată coaliție politică într-un bloc rigid, format din două partide care au drept scop păstrarea unei biete stabilități cu o aparentă liniște și participarea României fără dezbatere publică la sprijinirea Ucrainei? Nu cumva ăsta nu-i un program pentru o țară, ci doar prețul pe care cele două partide sunt dispuse să-l plătească pentru a-și putea face mendrele financiare și pentru a se pregăti de cele patru campanii electorale care urmează?
Și cu toate acestea, n-am pariat pe un eșec total al lui Marcel Ciolacu. Dimpotrivă! Eu am înțeles din ce groapă de calități și performanțe vine Marcel Ciolacu. În urmă cu 20-25 de ani, putea participa la un campionat național al oamenilor șterși, dar descurcăreți. Acum, progresul său este vizibil, de la îmbrăcăminte, la limbaj, și nu pot pune pariu că el va încremeni la nivelul de acum. Formulări îngrijite, arta de a evita răspunsuri tranșante și de a trece pe lîngă coliziuni violente sunt merite.
Încercarea de a lipi PSD la aliatul strategic și la Comisia Europeană este vizibilă (chiar dacă trece și pe la SRI).
În același timp, Marcel Ciolacu își dă cu stîngul în dreptul. Pune la un sector important pentru economia României – agricultura- un Nime-n Drum de la Slatina, doar pentru că este săgeata lui Paul Stănescu. Cît îi lumea nu va face Marcel Ciolacu un nou model economic și social cu Adrian Câciu, cu Florin Barbu, zis nea Busi, șmecher de primărie, cu figuranta de Raluca Turcan sau cu madam Pandele și cu Alina Gorghiu. De mirare că nu l-a mai luat în căruță și pe prietenul său de pescuit, fostul biet ministru al Culturii, Lucian Romașcanu.
Mai mult, zilele acestea, Marcel Ciolacu s-a înfierbîntat și s-a umflat în pene. A început deja să vorbească asemeni tuturor politicienilor luați de val. Ca să mă credeți, vă redau un pasaj din noul poet Marcel Ciolacu:
„Vin astăzi în fața dumneavoastră să îmi asum un program de guvernare și o echipă de miniștri cu care să depășim toate aceste greutăți!
Vin dintr-un partid care și-a asumat cele mai grele provocări ale istoriei noastre de după 1989. Tranziția grea, dar și aderarea la Uniunea Europeană și NATO.
Datoria mă obligă să fac un pas în față și să îmi asum responsabilitatea atunci când societatea este frământată de probleme.
Sunt hotărât să înfrunt problemele direct. Nu voi da niciun pas înapoi!
Nu sunt perfect! Sunt om! Dar nu mi-e frică de greutăți. Iar, ca viitor prim-ministru, voi face tot ce depinde de mine pentru ca niciunui român să nu-i mai fie frică. Frică de ziua de mâine! Frică de prețuri! Frică pentru sănătatea și educația celor dragi!
Mie nu îmi e teamă să duc România acolo unde îi este locul! Știu că am de partea mea istoria de luptă a poporului nostru. Valorile noastre puternice legate de familie și tradiții. Și, mai ales, – am multă credință
Credința mea este în Dumnezeu și în România! Trebuie doar ca și noi, românii, să credem în viitorul țării! (…)
România reală nu este cea de pe rețelele de socializare. România reală este România oamenilor care muncesc din greu zi de zi. Și care știu că dacă s-ar opri din muncă, fie și pentru o clipă, atunci nu ar mai avea bani nici de facturi, nici de mâncare, nici pentru școala copiilor sau medicamentele părinților.
România reală este cea care în care românii au speranța ca, măcar o dată, să simtă că nu mai sunt pe cont propriu. Că acest stat nu este o junglă în care fiecare se descurcă cum poate. În care fiecare supraviețuiește cum poate. Și în care regulile sunt doar pentru cei slabi, niciodată pentru cei din vârf”.
Autor: Cornel Nistorescu
sursa:cotidianul.ro