Captivați ca de un meci de box pentru un premiu enorm sau de luptele de cocoși îngrășați de mahări, am scăpat din vedere alunecarea în dispute, în dihonie, în replică la replică. România dezbinărilor din istorie și din anii dominați de turnătoriile Securității se complace acum într-un climat de dispute și lupte oarbe. Dezbinarea românilor a fost transformată în politică de stat. Președintele României, desemnat de Constituție ca mediator, este purtătorul de steag al dezbinării, promotorul excluderilor politice, al fake-newsurilor menite să întețească ura (”promite Ardealul ungurilor”). Cînd strînsul maxilarelor și împunsul cu privirile de vacă flămîndă sunt semnale publice din vîrful piramidei nu mai este de mirare că mai jos de acest purtător de steag sunt partidele care se socot obligate și îndreptățite să acuze, să condamne, să descalifice, să invite la luptă, la izolare, la exlcudere. Ca mai apoi, după ce au semănat vînt și fiere să se îmbrățișeze pentru putere și pe bani.
Pe un asemenea fond, pe o asemenea beznă prelinsă peste viața publică, m-am întrebat, de unde poate veni o lumină? Ce ne poate salva? Ce ne poate ajuta să găsim drumul spre unitate și spre progres și să oprim acest proces de degradare? El poate sfîrși ca o amenințare la adresa integrității României.
Nenumăratele mele întrebări au sfîrșit de fiecare dată la o concluzie simplă. Unirea românilor poate fi un proiect de țară. În urmă cu ani, împreună cu mai mulți intelectuali destoinici, ziarul Cotidianul a organizat la Teatrul Metropol o dezbatere intitulată „Reconcilierea românilor”. A fost prima încercare. Erau idei, erau adepți, erau premise. Acolo au fost pronunțate primele propuneri de soluții, chiar de măsuri. Decăderea vieții noastre politice și demența cu iz știristic de pe televiziuni au făcut din tema dezbaterii de atunci o urgență. O mare urgență. Unirea românilor poate fi un proiect de țară. Singurul proiect de țară cu adevărat folositor și salvator în actuala situație. Modul de a fi al lui Traian Băsescu și al urmașului (discipolului) său Klaus Iohannis ne-a adus în situația de a considera că este obligatoriu să încercăm o unire. Dezbinarea provocată de cei doi și amplificată de partide și de mass media cere o încercare de stăvilire a urii, a dezbinării, a dihoniei,a mîncătoriei. Nu știu cîți compatrioți realizează asta și cîți ne dau dreptate. Noi ne asumăm o răspundere.Afirmăm că ”Unirea Românilor” poate fi un proiect de țară. Pentru noi toți, care pe unde ne aflăm.
Asta își propune dezbaterea noastră. Conturarea ca proiect de țară a unirii și solidarizării românilor. Noi am inițiat un proiect jurnalistic și în multe alte forme de comunicare. Nu ne propunem să formăm un partid, nu vrem să relansăm patriotismul desuet și nici naționalismul extremist, după cum nu ne propunem o ștergere cu buretele a abuzurilor, ilegalităților și complicităților de pînă acum. Nu ne interesează nici AUR (Doamne, cît de șifonat arată unele valori românești în discursul și în comportamentul incoerent al unora!) și nici alte partide. Încercăm doar să aprindem o lumină, să ne hrănim din experiențele pozitive și din situațiile în care românii s-au dovedit a fi solidari și să subliniem toate provocările malefice, generatoare de dihonie între compatrioți cînd acestea vor apărea pe scena publică. Vom încerca să săpăm în jurul rădăcinilor dezbinării pentru a găsi cauzele ei și ale mîncătoriei. Din păcate, suntem o țară cu ifose patriotice și democratice în care dezbinarea este un produs cotidian al unor instituții publice. Iar unele dintre acestea sunt dotate cu putere și alimentate copios de la buget. Le vom da în vileag operațiunile și vom pleda pentru retragerea lor din rolul de generatoare de energii negative.
Vom încerca să amplificăm vocea compatrioților plecați din țară din diverse rațiuni pentru a culege de la ei idei și experiențe în materie de solidaritate și reconciliere. Cei care cred în aceste valori morale și patriotice sunt rugați să ne scrie și să ne dea sfaturi sau să avenseze idei. Pe cele folositoare le vom publica.
Cu ajutorul unui istoric, amic din studenție, am avut norocul să dau peste o broșură tipărită în 1919 la Orăștie. Se numește ”Unirea desăvârșită. Ce am înțeles noi în trecut și ce trebuie să înțelegem acuma prin unire”. A apărut la Tipografia Libertatea și sunt mîndru de faptul că patrioții Orăștiei au înțeles de atunci o îndatorire rămasă nouă peste un veac.
„Am făcut unirea țărilor noastre, întemeiată pe unirea sufletească ce ne-a ținut împreunați prin vitregia tuturor vremurilor. Cu aceasta însă n-am făcut încă totul. Este desăvârșirea unirii, pe care o așteaptă de acuma de la noi viitorul neamului, prin așezarea aceea ce singură poate sta ca temelie și sprijin înălțării lui. Cheagul sufletesc care ne-a dus la unirea într-una si aceeași singură Românie, tot acesta are să ne dea și desăvîrșirea unirii”.
Anii războiului și cei ai comunismului ne-au împiedicat să continuăm „desăvîrșirea Unirii”. Cheagul sufletesc s-a stricat. După 1989, în loc să ne străduim în această direcție, ne-am lăsat învolburați și dezbinați. Rezultatul anilor de dihonie „democratică” este cel care se vede. ”Cheagul” nostru sufletesc de acum este ura și dezbinarea iar iubirea de țară ne este rușinoasă și străină.
Unirea românilor ca proiect de țară înseamnă, de fapt, desăvîrșirea Unirii din 1918. Fără unire și solidaritate, fără un efort de restaurare a națiunii nu ne așteaptă decît eșecuri prelungi.
Proiectul de țară propus de Cotidianul caută oameni și energii care să hrănească acest ideal.
Autor: Cornel Nistorescu
Sursa: cotidianul.ro