Din clipa în care s-a instalat la Palatul Victoria, Marcel Ciolacu a încercat să se pună bine cu populația. Una-două, a vorbit de creșteri de salarii, de pensii, de reduceri de cheltuieli nejustificate etc. S-a prefăcut că restrînge drastic numărul bugetarilor și că rade pe ici pe colo cîteva posturi neocupate. A și dres din condei numărul șefuleților. S-a prefăcut că eficientizează aparatul de stat, că îl modernizează, că știe și că deține secretul guvernării, că el este salvatorul unei situații critice. A și zis: „Dacă nu sunteți de acord îmi dau demisia!“.
Și-a asumat chiar și răspunderea fără să riște mare lucru. A făcut-o mai mult de ochii lumii, ca să ne arate că este un bărbat de stat mai curajos decît predecesorii. Cu fața la camerele de luat vederi, cu mîna pe bani și cu pixul pe promovări, Marcel Ciolacu și-a împins oamenii peste tot în funcții cheie, le-a dat putere, iar el s-a așezat mai bine în șa cu aer de mare conducător și salvator de țară și popor. S-a bătut cu pumnul în piept, asigurîndu-ne că el face și drege și că obține, că rezolvă, că dă-i și luptă, în vreme ce unii îl ascultau vrăjiți de promisiuni, el și ai săi se descurcau de minune și le mergea din ce în ce mai bine. Pe funcții, pe contracte, pe putere. Se rotunjeau peste tot și s-au pregătit serios de alegeri. Au avut grijă să treacă un buget umflat, care să arate oarecum, știind bine că are o gaură de miliarde de euro.
Programul său de guvernare pentru trecut prin alegeri, pentru blocat creșterea AUR, cu buget de alegeri, de propagandă electorală, cu daruri electorale, se apropie de final. El știe că decontul României se amînă pentru anul viitor, cînd va putea și va trebui să taie în carne vie.
Rețineți doar că în primele trei luni ale acestui an, sub conducerea Covrigarului, Guvernul României a mai îndatorat țara cu 15 miliarde de euro.
Iar, acum, Marcel Ciolacu vine și zice:
„România nu poate suporta un sistem bugetar ca cel în care suntem acum. Reformele pleacă de la cadrul legislativ. Minister cu minister vin cu proiecte de reorganizare”(…) „Avem multe proiecte. Nu poți să faci cu toporul, nu poți să vii să spui de mâine trebuie să plece 10%. Avem vreo 16.000 de ordonatori de credite principali și terțiari. Toată lumea a spus că «Ciolacu desființează posturi care nu există». Asta era o șmecherie să fie șef de birou cu 10 angajați fantomă. (…) Toată această șmecherie creată în sistemul bugetar încet, încet începe să se dezumfle”, a spus Covrigarul la DC News.
Adică, nu mai merge. După ce cîștigăm alegerile și nu mai avem nevoie de votul vostru, vă jupuim nițel ca să reparăm situația în care am ajuns.
Sunt convins că tot ce-a întreprins pînă acum nu a fost decis la plezneală și orbecăind printre capcane și nenorociri, ci conștient, ca să treacă pîrleazul alegerilor. Iar acum, cu acest avertisment, ne pregătește de strângerea șurubului.
Asta ca tot el să poată veni să ne zică: „Nu v-am spus eu?“
Autor: Cornel Nistorescu