Voi aborda doar citeva dintre subiectele “la moda” in ultimul interval. Majorarea unei taxe – TVA, de pilda – conduce in mod automat, se afirma, la scumpiri in lant. Va dau doar un exemplu: chiriile spatiilor comerciale. Pretul acestora a SCAZUT cu procente de peste 50 la suta in ultimii doi ani.
Aceasta chirie, alaturi de alte cheltuieli, se regaseste, fireste, in pretul produsului sau mai precis in marja de lucru a producatorului/comerciantului. S-a reflectat in vreun fel in DIMINUAREA preturilor practicate de comercianti scaderea chiriilor? Evident, nu.
Pentru ca in Romania, de peste 20 de ani, preturile si tarifele au un singur sens: in sus. In jos, niciodata, chiar daca intreprinzatorii ajung cu apa la nari.
Nimeni nu simte vreo nevoie launtrica sa se intrebe – eventual sa intrebe public – de ce o marfa care in SUA, Austria sau Germania (cu toate cheltuielile de-acolo, mult superioare, de la chirii la salarii si utilitati) este la 10 dolari/euro, in rafturile din Romania ne este servita la un pret dublu.
Inundatiile vor scumpi alimentele, pentru ca recoltele de pe anumite suprafete au fost compromise de vremea rea. Aceasta “stire”, “analiza”,”concluzie”, etc, etc, a fost servita public neincalzita si a devenit (deja) aproape un adevar imuabil.
Nimeni nu a facut vreo socoteala cam cite hectare de culturi au fost compromise, ce fel de culturi se aflau pe acele suprafete si cum se reflecta aceste cifre in total, fie ca vorbim de culturi de plante sau de zootehnie.
Dupa cum nimeni nu a parut sa observe cum in ultimele doua decenii Romania s-a transformat intr-un mare importator de alimente, in conditiile in care (cu sau fara inundatii) agricultura noastra se ducea de ripa.
Mai ales la nivelul marilor orase, unde comertul de hypermarket domina piata, circa 70 la suta din oferta de alimente este din import. De ce s-ar scumpi o marfa din import pentru ca au fost inundatii in Romania?!
Probabil ca preturile alimentelor de la noi ar fi mai dramatic influentate acum de vreo catastrofa naturala in Turcia sau Italia decit la noi acasa.
Cursul de schimb leu/euro este unul “artificial”, mentinut ca atare prin misterioase inginerii financiare de autoritatea monetara, adica de BNR. In fapt, chiar expresia uzitata de prezentatorii de stiri: “BNR a stabilit astazi un curs de…” este complet gresita.
Cursul COMUNICAT de Banca Centrala este de ani buni o medie a cursurilor inregistrate in operatiunile de vinzare/cumparare pe piata interbancara. Asta de cind s-a renuntat la fixingul valutar al inceputului anilor ’90 iar treptat moneda a inceput sa fluctueze libera.
Eventualele interventii pe piata ale BNR sunt menite, strategic, sa materializeze obiectivele publice ale politicii monetar/valutare. Evident ca nu sunt anuntate inainte – pentru a nu face jocul speculatorilor – iar amplitudinea lor poate fi doar intuita.
Cursul a stationat relativ de la inceputul anului pentru ca cererea de consum a scazut (deci importurile s-au diminuat), pentru ca exporturile au inregistrat, chiar pe fondul recesiunii, o usoara majorare (deci a intrat mai multa valuta), pentru ca nivelul dobinzilor la depozitele in lei a ramas suficient de atractiv pentru economiile personale pentru a stopa refugiul in alta moneda, etc, etc.
Orice discutii despre ” cit ar trebui de fapt sa fie cursul?” nu vadesc decit amatorismul cras al celor care le lanseaza.
Sectorul public al economiei este populat de lighioane care isi iau salariile – uriase!!! – fara sa faca nimic, in vreme ce sectorul privat cuprinde numai antreprenori inteligenti, inalti, blonzi, cu ochii albastri, care isi platesc onest taxele si sufera sub povara crizei.
In fapt, toate analizele arata ca sectorul privat din Romania este unul imbatrinit, cu o productivitate a muncii extrem de scazuta (pentru ca patronii au preferat sa-si cumpere limuzine si vile in loc sa reinvesteasca) si in rindul caruia evaziunea fiscala este sport national.
Patronii au inceput sa concedieze oameni aiurea, chiar daca domeniul lor de activitate nu a fost atins de criza. In alternativa cea mai buna, au taiat salariile.
In loc sa caute solutii concrete pentru depasirea momentelor critice, patronii de la noi au injurat guvernul, si-au pierdut ore si zile pe la talk-show-uri (dovedind, printre altele, ca au dezamgitor de mult timp liber la dispozitie) si au majorat preturile si tarifele atunci cind ar fi fost cazul sa le coboare.
Daimler AG nu a asteptat – in timpul crizei din 1994 sau in timpul celei de acum – solutii de la guvernul federal sau cel al landului.
Inainte de a cinta ode performantului sector privat din Romania, priviti ce hidosenii de constructii se ridica peste tot (concurind serios la prost-gust si calitate scazuta pe cele ale sistemului comunist).
La inceputul anilor ’90, cind macar in comert si alimentatie publica cele doua sectoare coexistau, era limpede cind intrai intr-un magazin sau restaurant privat: personalul zimbea, eventual patronul lucra cot la cot cu salariatii, marfurile de rafturi erau mai procopsite.
Astazi, vechile metehne ale raposatului sector “de stat” par sa fi renascut in mod miraculos in cel privat: priviri acre, marfuri aiuristice, note de plata suspecte si patroni care te privesc cu ochi de stapin.
Nu gasim solutii plauzibile pentru iesirea din recesiune nu doar pentru ca la Palatul Victoria cineva era preocupat acum doi ani sa faca economie la becuri. Ci si pentru ca discutia publica, in toata splendoarea ei, nu depaseste stadiul caragialesc al taclalelor cvasipolitice.
Dind nas in nas cu recesiunea, al nostru etern conu’ Leonida se comporta cam la fel ca in urma cu o suta si mai bine de ani.
Eugen Ovidiu Chirovici
sursa: bloombiz.ro