Site icon gandeste.org

Controlul civil al serviciilor secrete

În noianul de știri, privind trecutul prezentul și viitorul Guvernului (care va fi acesta vom vedea), mi-a atras atenția o știre din Evenimentul zilei. Această știre se referă la o decizie a Curții Constituționale, privind necesitatea controlului civil al serviciilor secrete.



Încă din copilărie suntem condiționați, manipulați, îndoctrinați cu privire la rolul serviciilor secrete în a ne apăra libertatea, siguranța individuală și colectivă. Indiferent din ce țară sau din ce tip de organizare socială fac parte, cetățenilor li se induce ideea că agenții serviciilor secrete sunt niște eroi care se sacrifică pentru ceilalți. Întotdeauna adversarii sunt cei răi, iar agenții sunt cei buni. Depinde de care parte a baricadei te găsești. Există o întreagă hageografie (filme, cărți, istorii) cu privire la serviciile secrete. Potrivit acesteia, serviciile secrete totdeauna lucrează în interesul țării (de care depind) și niciodată nu greșesc. În majoritatea cazurilor, ele sunt și militarizate și au reguli scrise sau nescrise, puțin cunoscute de către cei din afară.

Și atunci de ce trebuie un control civil al serviciilor secrete?

Dacă lăsăm legendele deoparte și medităm la această problemă, observăm că aceste servicii secrete, în întreaga istorie a lor, au urmărit scopurile cuiva și deseori au fost folosite pentru a rezolva o altă agendă decât agenda publică. Adesea au încălcat legea, uneori chiar cu acordul factorilor de putere. În același timp au avut tendința și (deseori au reușit) să își subordoneze statul. Nu trebuie decât să ne raportăm din istoria recentă la acțiunile SD-ului, SS-ului, Securității sau KGB-ului. Diferența între un stat democratic și un stat tiranic constă în faptul că în statele democratice, serviciile secrete sunt controlate de societatea civilă pentru a nu avea derapaje. Cu toate acestea, astfel de derapaje au existat. Să ne amintim doar de acțiunile ilegale ale CIA-ului care a făcut trafic de droguri pentru a finanța acțiunile contrașilor din Nicaragua și vedem cât de necesar este un control civil.

Nu trebuie să uităm că acei agenți sub acoperire sunt oameni, oameni care trebuie să practice minciuna, ipocrizia, delațiunea și își pot modifica însăși psihologia. Dincolo de felul romantic în care îi prezentăm, ei pot fi capabili și de gesturi cu adevărat inumane. Decizia Curții Constituționale deschide un drum pentru un control real al societății civile asupra serviciilor secrete. Acesta este necesar cu atât mai mult cu cât, în recentele luări de poziții publice și dezvăluiri din presă se pare că și în România, s-ar putea ca ele să fi derapat de la rolul pe care trebuie să îl aibă și trebuie să fie readuse în matca constituțională și legală.

P.S.: Am observat că până și pentru Prim-miniștrii (Grindeanu, Ponta), ca și pentru unii reprezentanți ai justiției, există suspiciunea că ar fi legați dincolo de limitele legale de serviciile secrete. Și atunci cu atât mai mult e necesar un control real al societății civile.

Autor: Vasile Astarastoae

Sursa: Vasile Astarastoae

Exit mobile version