Site icon gandeste.org

Contraserviciu otravit

Cu toate ca, evident, reprezinta ceva in sine pozitiv, decizia agentiei de rating Fitch de a imbunatati calificativul financiar al Romaniei in ce priveste creditele in valuta – imbunatatire care echivaleaza cu trecerea in acest domeniu in categoria tarilor recomandate pentru investitii – gaseste pe cineva care nici sa se bucure prea mult nu poate.

Si nu este cineva oarecare, ci este vorba de guvernatorul Bancii Nationale.

Pe de o parte, desigur, domnia sa trebuie sa salute cu ambele maini aceasta decizie, atat pentru ca este un fel de pasaport in lumea financiara, cat si pentru ca a fost luata in urma masurilor dure de austeritate cerute insistent de guvernator in Romania, dar, pe de alta parte, ii pune prin consecinte gatuitoare probleme tocmai intr-un moment in care ar fi preferat sa nu le aiba pe cap.

In esenta, decizia cam scoate de sub controlul strict al d-lui Isarescu piata valutara si monetara.

Ratingul unei tari opereaza de fapt in atentia nu a investitorilor in general, ci a asa-numitilor “investitori financiari”, adica a acelora care urmaresc sa-si valorifice pentru profit detinerile nu indirect prin afaceri, ci in mod direct prin achizitii de titluri guvernamentale sau corporative si mai ales prin speculatii pe curs si pe dobanzi.

Asa-zisii investitori directi – cei care urmaresc profitul prin derularea de afaceri – se ghideaza doar in context si in subsidiar dupa calificativul atribuit de agentiile de rating, pe ei interesandu-i in mod specific un anumit sector de piata, capacitatile de absorbtie si potentialul acestuia, initiind pentru eventuale investitii propriile cercetari de piata, mai ales daca este vorba de plasamente mai substantiale.

Daca piata este “subtire” – cum este cazul celei din Romania -, un influx, chiar de mici dimensiuni, de bani straini in scopuri speculative, inclusiv promovat sau stimulat de o imbunatatire de rating, poate produce mari distorsiuni, carora autoritatile monetare si economice nu le pot face fata.

Un aflux de capitaluri speculative creeaza mai grave probleme decat iesirile.

Cursul monedei nationale este impins fara temei economic inainte,descurajand productia interna si indeosebi exporturile, poate tocmai intr-un moment in care, precum este cazul Romaniei in prezent, se mizeaza exact pe exporturi in sustinerea unei reintoarceri la crestere economica.

Poate d-lui Isarescu ii convine intrucatva un impuls imprimat leului de catre decizia amintita – caci o apreciere a monedei nationale il ajuta sa lupte contra inflatiei -, dar domnia sa nu se bucura pur si simplu pentru ca o apreciere a leului este astfel indusa de altii, si nu de domnia sa.

Cu alte cuvinte, intruziunea unui factor exogen il impiedica pe dansul sa manevreze dupa dorinta cursul! Mai rau insa.

D-l Isarescu are acum marea problema a combaterii inflatiei. Pentru prima data de cand cu criza, FMI i-a trasat sarcina expresa sa reduca inflatia, caci asta a cam luat-o razna!

Si aceasta pe calea indeosebi a inaspririi politicii monetare, adica a majorarii dobanzilor! Un aflux de fonduri speculative il incurca rau pe d-l Isarescu. Pentru intrarile de valuta in tara, BNR trebuie sa introduca pe piata corespondentul in lei.

Daca prin alte operatiuni, de sens contrar, nu retrage urgent leii de pe piata, atunci alimenteaza inflatia, adica exact ceea ce vizeaza acum sa combata!

Pentru linistea sa si pentru manevrele pe care are a le intreprinde in lupta actuala impotriva inflatiei, este sigur ca d-l Isarescu ar fi preferat un rating mai scazut care sa tina departe de Romania speculatorii financiari.

Din pacate, imbunatatirile de rating nu aduc investitori directi in activitati economice, ci doar speculatori financiari.

Care pot face mai mult rau decat bine! Daca onor capitalul international dorea sa faca un contraserviciu Romaniei pentru cadourile incalculabile pe care aceasta i le-a oferit prin aplicarea experimentala a celor mai dure masuri de austeritate din lume si prin adoptarea unui Cod al Muncii impotriva muncii, atunci, in loc sa ne blagosloveasca cu o imbunatatire de rating, ne trimitea vreo doi-trei investitori adevarati sa creeze pe aici macar vreo 20-30 de locuri de munca in invartirea unor simple suruburi!

Romania ar fi iesit mai castigata.

Ilie Serbanescu

sursa: bloombiz.ro

Exit mobile version