Site icon gandeste.org

Consumul românilor scade lună de lună

Lipsa creşterilor salariale, instabilitatea locului de muncă şi scăderea investiţiilor publice şi private sunt principalii factori care îi fac pe români tot mai prudenţi şi tot mai puţin dornici să scoată banii din buzunare pentru cumpărături.

Consumul a scăzut în luna mai cu 3,3% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi a stagnat în primele cinci luni după ce anul trecut reuşise să revină pe plus cu 3,3%. Investiţiile străine directe au scăzut în primele cinci luni ale anului cu 37%, la 414 milioane de euro faţă de 656 milioane de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut. Tot în primele cinci luni ale anului în curs, investiţiile publice au scăzut cu 8,5%, la 6,1 miliarde de lei (1,35 mld. euro). Mai mult, perspectivele nu sunt optimiste, rezultă din analiza GfK.

Statisticile privind consumul arată că în spatele creşterii economice peste aşteptări (peste 2% pe semestrul I), al avansului exportului şi al producţiei industriale, se ascunde o altă realitate, cea a românilor de rând care sunt încă în criză şi nu au bani să consume. Studiul GfK de încredere a consumatorilor arată că românii sunt din ce în ce mai puţin dispuşi să investească în bunuri de folosinţă îndelungată în următorul an, în special în electronice şi electrocasnice.

Numai 3% dintre români spun că intenţionează să îşi cumpere sau să îşi construiască o casă în următoarea perioadă. Doar 6% au în plan să-şi achiziţioneze un autoturism. Pentru comparație, în 2012, 6% dintre românii chestionaţi intenţionau să îşi cumpere o casă, iar 9% o maşină. Aceste procente nu au fost niciodată atât de mici pe parcursul celor peste 10 ani de când GfK realizează Barometrul de Încredere a Consumatorului pentru Comisia Europeană. În acest context, românilor le este în continuare frică să îşi cheltuie banii, motiv pentru care cumpără doar strictul necesar, iar ce rămâne merge către economiile proprii. Concluzia analiştilor GfK este următoarea: clasa de mijloc are venituri cât să pună şi bani deoparte, dar preferă să economisească, nu să consume. Pe de altă parte, există şi zone de optimism în industrii, cum este sectorul telecom şi IT – cu tabletele şi smartphone-urile care au vânzări în creştere.

GfK analizează gospodăriile din România prin intermediul unor cititoare de coduri de bare care se află în locuințele a 3.000 de familii şi este astfel în permanenţă conectat la situaţia din consum. Compania de cercetare de piaţă monitorizează astfel atât evoluţia consumului, cât şi tendinţele.

autor: Radu Burlacu
Exit mobile version