Site icon gandeste.org

Constantin Gheorghe: „Una peste alta, nebunii au ajuns la butoane, într-o lume plină de analfabeți funcțional.”

Nu mai pot cu Green Deal și cu ”tranziția ecologică”! Ce probleme rezolvă ea, în afară de a drena banii publici în buzunare private? Vom trăi mai bine? Îndoielnic! Va genera locuri de muncă? Probabil, dar sigur nu în Europa. Poate în China, eventual în Rusia sau prin țări precum Turcia, India, care au și ele ambiții în materie de industrializare. Vom avea mai puțini săraci? După cozile de la băncile alimentare, n-aș zice! În ce domenii vor fi generate noi locuri de muncă, și mai ales cât de bine plătite? Nu va ajunge precaritatea caracteristica muncii în viitor?
Ce înseamnă că în 2050 vom fi neutri din punctul de vedere al emisiei de gaze cu efect de seră, sau că vom decarbona economia? În primul rând socoteala ar fi că vom emite atâtea gaze cu efect de seră câte poate neutraliza Mama Natura. Dar toți vor atinge obiectivul în 2050? SUA? China? India? Și atunci, ce vom face? Că nu există granițe pentru emisiile celorlalți!
Nu va ajunge asta un mijloc de control social, într-o lume dominată de cererea mereu în creștere de energie electrică? Criza din Texas e un avertisment. 900 de dolari un ”plin” pentru bateriile unei mașini Tesla? Zău? Fără apă, fără să-ți prepara mâncarea, fără să te poți încălzi? Dacă asta a fost o criză ”naturală”, de ce n-ar provoca stăpânii energiei astfel de crize? Și ajungem unde, așa? La totalitarism? Păi, parcă era cu ” mai multă democrație!”
Una peste alta, nebunii au ajuns la butoane, într-o lume plină de analfabeți funcțional. De asta pot face orice le trece prin cap! Ca să te împotrivești, trebuie să înțelege de la ce ți se trage. Nu există opoziție așa, în principiu…
Autor: Constantin Gheorghe
Exit mobile version