Ce se joacă? Acum pe televiziuni se fac analogii cu ”foametea din 1947”. Asta în condițiile în care România NU are probleme cu aprovizionarea cu alimente, ci doar cu prețul lor, și ăla mărit artificial. Suntem pe o piață unică. Seceta este supra-dimensionată, pentru a forța o mărire de prețuri ale alimentelor. Cineva este profund nemulțumit că în țările din Est convergența prețurilor la alimente este prea înceată. Vă spuneam despre șeful de la ”Leclerc”, care declara, furios, că mai bine de jumătate din prețuri au crescut fără nicio justificare economică. Și are dreptate. Prețul cărnii, produselor lactate, al produselor precum uleiurile, sunt formate plecând de la prețul cerealelor, oleaginoaselor, alte produse, care au fost stocate la prețurile de anul trecut. Singurul lucru semnificativ în structura prețurilor actuale este legat de purtătorii de energie. Dar trebuie să ne uităm cât înseamnă, de fapt, energia în structura de preț. Că nu mâncăm buleftrică pe pâine, ci unt pe pâine!
Cum am mai scris, trebuie să vedem a cui este agenda asta, legată de alimente. În plus, în toată Europa este supraproducție de alimente, deși cică rafturile ar fi goale la anumite produse. O criză artificială, care duce la un singur obiectiv: controlul maselor prin frică. Iar frica de foame este extrem de eficientă!
Autor: Constantin Gheorghe