Încă ceva: mă tem ca momentul ăsta de ”rătăcire” să însemne faptul că hiper-capitalismul nu mai are nevoie nici de stat, nici de politică, și cu atât mai mult de democrație, care încurcă grav. Când forța de lovire a unui fond de administrare a activelor, gen Black Rock, care dispune acum de peste 6.500 de miliarde de dolari, la ce-ți mai trebuie alegeri, politicieni, stat, când tu poți cumpăra ce vrei, unde vrei, fără ca nimeni să se poată împotrivi? Se estimează că acest fond, împreună cu altul, vor dispune, peste cinci ani, de 29.000 de miliarde de dolari. Păi, cu banii ăștia vor putea cumpăra activele întregii umanități! Și atunci ce nevoie au de bătăi de cap? A, să nu uităm că Black Rock este la originea fenomenului ”vestelor galbene” din Franța, când umbla după banii sistemului public de pensii. Și tot ei dau târcoale celui românesc, și celui energetic.
Este începutul disoluției statului, ca formă de organizare politică și socială. Suntem în plin post-statism. Hiper-capitalismul nu mai are nevoie de stat! De fapt, el nu are niciun proiect politic și social. Are doar o sete uriașă de bani, bani care înseamnă totul.
Rămâne de văzut. Repet însă ce tot spun de prin 2008, imediat după criza subprime: modelul chinez va deveni tot mai atractiv. Pentru că fără stat practic nu se pot gestiona riscurile care trebuie gestionate colectiv. În absența statului doar o mână de oameni se poate considera la adăpost. Restul? Întoarcerea la ”scapă cine poate!” Și poate că nici hiper-capitalismul nu se va simți prea bine în cazul ăsta.
Autor: Constantin Gheorghe