Parcă Gorbaciov declarase, la un moment dat, în convorbirile cu Reagan, că ”o să vă facem o surpriză, o să vă lăsăm fără adversar”. A uitat să continue: o să vă faceți cu cel puțin doi. Asta e!
Sigur, URSS nu mai putea continua. Costurile funcționării ei depășeau, aparent, sursele ei de venit. Dacă privim lucrurile mai atent, și criza aia economică a fost fabricată, cum a fost fabricată și ”austeritatea” din ultimii cinci ani ai ceaușismului. Dar să admitem că a fost așa, și criza a fost reală, deși la câți ”oligarhi” au apărut peste noapte în tot spațiul ex-URSS, a fost vorba despre cel mai mare jaf din bunurile publice din întreaga istorie a umanității.
Trecem și peste asta. În fond, Rusia, succesoare a URSS, n-a pierdut mai nimic în urma destrămării Uniunii, cu excepția Ucrainei, unde a făcut greșeala să concentreze prea multe capacități de producție, civile, dar mai ales militare. Până la un punct părea că SUA nu va exploata această vulnerabilitate a Federației Ruse. Părea un mijloc soft de control al dezvoltării Rusiei. Doar că americanii s-au grăbit, în stilul lor caracteristic, de ”elefant în magazinul cu porțelanuri”. Lăcomia și disprețul față de restul lumii le-au jucat feste americanilor. Iar ezitările de început ale lui Putin au trecut în alt registru, cel de confruntare fără menajamente. Și, nu știu dacă ați observat, dar s-a lipsit de oligarhii cui Elțîn, fără să-și creeze cu adevărat oligarhii lui. El creează mari ansambluri industrial-financiare, orientate spre modernizarea Rusiei, și pe trecerea în registrul inovării în domenii de vârf. Am spus, o repet: ideologia lui Putin este gaullismul. Este urmașul lui de Gaulle, cel mai bine structurat și cel mai puternic.
Ca și de Gaulle misiunea pe care și-a asumat-o Putin implică revenirea Rusiei la statutul de mare putere, din toate punctele de vedere, și crearea unei noi identități pentru Rusia și poporul rus. Ar fi, până la urmă, prima încercare de acest fel din istoria rușilor. Poate greșesc, dar nu prea cred.
Nici de Gaulle n-a fost un tandru, în eforturile lui, și cu atât mai puțin Putin nu este. Este un etatist. Pur și dur. Care, ca și Xi, practică abordarea ”centralizării scopurilor și mijloacelor”. Ce vreau să spun cu astea: că orice soluție naște noi probleme. Iar Washingtonul tocmai are în brațe un morman de probleme, și nicio abordare creatoare, pentru a le rezolva. Folosirea parului, cum am mai spus, nu e semn de putere, ci de slăbiciune, arată că SUA s-au privat de celelalte mijloace de influențare în plan extern. Mă rog, treaba lor. Dar și paguba noastră. Pagubă care necesită o discuție separată.
Cert e un lucru: abia acum intrăm în faza violentă a destrămării URSS. Nu era obligatorie, dacă Occidentul colectiv nu se grăbea, și nu ducea lucrurile spre confruntare, încercând să încaiere Federația Rusă cu fostele sale colege de Uniune. Nu i-a reușit decât cu Ucraina. Georgia stă, deocamdată, în espectativă. Moldova e o glumă sinistro-sorosistă. Armenia face nazuri, deși știe că ar fi sinucidere curată renunțarea la sprijinul Rusiei în conflictul cu vecinul ei, Azerbaijan.
Rusia este periculoasă prin altceva: prin faptul că înfruntă deschis, fără complexe, Occidentul, și alimentând astfel resentimentele altor țări față de Occident. Și ceea ce părea un galop de putere în confruntarea cu Rusia, pentru slăbirea ei, devine o sursă de suferințe pentru mulți, în frunte cu Washingtonul. Fața lui Stoltenberg, la conferința de presă de ieri, ne scutește de comentarii suplimentare.
Din păcate, moartea atâtor oameni, din cauza liderilor care sunt incapabili să evalueze corect un context, și cred că pot guverna lumea prin crize, este cu adevărat dureros. Detest războiul. Și nu pot fi de acord cu el. Dar dacă ești pus cu spatele la zid, și nu mai ai de ales, îl accepți. Mă tem că vom trăi și acest moment, în care România nu va avea de ales. Să ne gândim la asta, în primul rând. Anul care vine va fi oricum, numai unul fericit, nu.
Autor: Constantin Gheorghe