Site icon gandeste.org

Constantin Gheorghe: „Prea suntem luați de proști, și mie asta nu-mi place!

Nu aș fi scris despre subiectul ăsta, de care mi-e o silă cum nu mi-a fost de multă vreme. Dar prea suntem luați de proști, și mie asta nu-mi place! Nu pot accepta așa ceva!
Operațiunea ”Irlandezul beat”(de parcă ar ar fi excepția!) este una de salvare a unei rețele străine, și are drept scop încăierarea serviciilor secrete românești, care au greșit monumental în ultimii ani, ultima mare greșeală fiind pasivitatea în cazul ”PNRR”.
Să ne înțelegem bine: nici Cîțu, și cu atât mai puțin Ghinea, nu aveau, constituțional și legal, dreptul de a decide ce au decis, și să angajeze răspunderea statului român fără acordul Parlamentului. Ei s-au bucurat de complicități interne și externe, interesate, evident, pentru că este vorba de bani, foarte mulți bani, care ar fi transformat USR și o parte a PNL în adevăratul centru de putere în România, dincolo de orice altceva. E de văzut cât înseamnă complicitatea, și cât implicarea unor centre de putere de la Bruxelles, inclusiv a celor care au cocoțat-o pe Kovesi unde este acum!
O criză generalizată în serviciile române de informații, determinată de păruiala pe ”irlandezul beat”, ascunde adevărata miză a afacerii: disculparea românilor implicați în afacerea PNRR și extragerea unor agenți străini cu acoperire românească, inclusiv sub acoperirea mandatului de parlamentar.
Este foarte clar, acum, dezastrul pe care îl va provoca PNRR. Abia acum se cunosc cu adevărat prevederile lui(nevalidate constituțional și legal), clauzele privitoare la consultanță, clauzele de validare a desfășurării programului, care este deja pe cale să fie blocat, conflictul de interese în care se află unii precum Ghinea sau Pâslaru, alți euro-parlamentari salvatori de patrie.
Din două una: sau serviciile noastre de informații au eșuat în a se ”prinde” de schemă, sau s-au prins, dar cineva a decis să nu dea curs informațiilor lor, și a decis să facă pe mortul în păpușoi. Schimbarea guvernului a permis accesul altora, respectiv al PSD, la adevăratele prevederi ale PNRR. Și de aici pericolul. Încep să apară lucruri în public, tot mai mulți își pun întrebări. Iar cuplarea condiționărilor din PNRR cu efectele crizei economice și sociale sunt dinamită curată!
Una peste alta, operațiunea ”irlandezul beat” este o cumpărare de timp! Dar nu pentru asta trebuie scuturate serviciile de informații. Pur și simplu au devenit nefuncționale, pentru că s-au politizat, și nu mai răspund obligațiilor pe care le au față de România și de protejarea intereselor ei.
Dar cine să le scuture, și să le ”despăducheze”? Ăia care au angajamente față de alte puteri și-și dea șuturi în cur? Ce, suntem copii? Mulțumim, domnule Iohannis, eșecul statului român este exemplar. Lucrătură nemțească, serioasă, profesionistă! Ura și la următorul eșec! La anu și la mulți ani! Fără bani, cam vreo douăzeci de ani!
Autor:  Constantin Gheorghe
Exit mobile version