Despre ce e vorba, totuși, în criza asta sanitară? Nu despre carcalac, până la urmă se rezolvă. Ci despre dezastrul produs de vreo jumătate de secol de neo-liberalism dement, în care totul a fost transformat în marfă, inclusiv în sănătate și în educație, și despre dictatura acționariatului, adevăratul „împărat al lumii”. Să nu ne amăgim: nu există soluții pe termen scurt-chiar foarte scurt!-pentru criza asta. Pagubele produse de această abordare cer decenii de reparații. Lipsesc medicii. De ce? Simplu: a forma un medic costă. Mult. Câți își mai pot permite să-și plătească studiile medicale, la 50.000 de dolari anul de studiu?
Multe specialități sunt neacoperite. De ce? Nu produc bani suficienți pentru ca absolventul de facultate de medicină să-și ramburseze împrumutul. Țările bogate au importat medici din Est și din alte țări. A secat și sursa asta. După căderea comunismului educația s-a degradat dramatic, poți recruta tot mai greu studenți pentru medicină, dar critic este faptul că exodul medicilor a făcut ca să nu mai existe cadre didactice de calitate. Este o ruptură de generații în domeniu. Cine mai produce făcători de medici, peste tot în lume? Nici cu salarii mari nu mai poți recruta. Pentru că nu ai de unde. Și asta este valabil și în sistemul privat. Cât despre iluzia tehnologică, mai bine să uităm de ea. Nu produce decât frustrări și prejudicii sănătății cetățenilor. Chiar dacă ne mândrim cu Inteligența Artificială în medicină. Nu poți înlocui medicul cu robotul. Ce relație de încredere poți stabili cu o mașină?
Probabil că sunt unii care cred că soluția este acum, în criză, arestul la domiciliu, pentru ca sistemul de sănătate să nu fie depășit. Nimic mai greșit. ”Stați în casă!” este un placebo. Un mod de a liniști, dacă chiar liniștește, populația, căreia i se spune că politicul lucrează.
În sistemul de sănătate totul este de reclădit. Iar punctul de plecare este renunțarea la a mai considera sănătatea o marfă, iar pacientul doar un portofel. Asta e a timpului lung. Pe timpul (foarte) scurt nu ne rămâne decât credința, celor credincioși, speranța, ateilor, și tuturor băutura. Pe post de orice. De preferat în cantități suficiente, să ni se rupă filmul…
Autor: Constantin Gheorghe