Site icon gandeste.org

Constantin Gheorghe: „Kievul trăiește plenar visul american, acela cu extinderea jurisdicției locale asupra întregii lumi.”

Ucraina dă în judecată Canada, pentru că a trimis Germaniei o turbină Siemens, aflată în reparații la o firmă canadiană. Turbina urmează să fie montată în Rusia, la o stație de pompare a gazului de pe conducta Nord Stream I.
Kievul trăiește plenar visul american, acela cu extinderea jurisdicției locale asupra întregii lumi. Dacă americanii cred că sunt stăpânii lumii, atunci și ucrainenii, carne de tun pentru Washington, cred același lucru. Și se întrebuințează pentru a pedepsi pe toți cei care nu execută întocmai și la timp ordinele lor. Noi, toți, trebuie să fim pedepsiți, pentru că se păruiesc ei cu rușii. Pedeapsă colectivă, pentru că nu le cădem la picioare bravilor ucraineni, care luptă să curețe Europa de ruși. De parcă europenii le-au cerut asta!
Nu, europenii suferă de pe urma proastei guvernări în egală măsură cu ei, ucrainenii. Nu le-am cerut noi să-i pedepsească pe ruși pentru că există, și le încurcă socotelile ”stăpânilor lumii”. Stăpâni care și-au pierdut busola.
Nu înțelege nimeni ce au de câștigat americanii de pe urma unei explozii sociale în Europa. Explozie care poate alunga de la putere guvernele puse de ei, renaște naționalismele, care au ”produs” două războaie civile pe continent, și distruge o construcție pe care o controlează, UE.
Să ne înțelegem bine: SUA NU au salvat Europa nici în WW I, nici în WW II. Au profitat de ocazii pentru a o ocupa, mai mult sau mai puțin evident, pentru a-i dicta politicile și pentru a o folosi în expansiunea lor ca hiperputere. De salvat Europa au salvat-o europenii, prin munca lor, sacrificiile lor, în primul rând. Planul Marshall a fost un grețos exercițiu propagandistic, până la urmă. Nu cu banii ăia s-a reconstruit un continent! Bani care s-au ”recuperat”, rapid, din transformarea Europei aflată sun ocupație americană într-o uriașă piață pentru SUA.
Acum povestea se repetă. SUA vor să facă din Europa întreagă o piață americană pentru energie și pentru armament. Indiferent de costurile plătite de europeni. Americanii sunt nemiloși. Costurile umane ale acestei transformări nu-i interesează. Oamenii nu contează. Doar banii. Europa o să fie o ruină, dacă acceptă actuala transformare. Un Afganistan al civilizației occidentale.
Așa că ne așteaptă vremuri cumplite. Dar pare că nu ne pasă. Iar când ne vom trezi, va fi târziu. Mult prea târziu.

Autor: Constantin Gheorghe

Exit mobile version