Vai, dar nu mă așteptam la asta! Câtă delicatețe, câtă curtoazie! Moscova și Kievul fac schimb de cadouri. Kievul a atacat podul Kerci, și s-a ales cu vizita unor rachete de croazieră KH 101, lansate de aviația strategică a Rusiei. Cum să nu iubești așa ceva?! Vechiul cod al manierelor elegante e de bază!
Acum, serios. Ce credea Kievul că realizează cu atacul de sâmbăta trecută? Că-l umilesc pe Putin? Că așa îi dau, simbolic, un pumn în nas de ziua lui? Acum cel puțin patru orașe din vestul Ucrainei sunt sub atac. Și e doar începutul.
Războiul e război. Are suferințele lui, are violența dezlănțuită, are victime nevinovate și distrugeri greu de imaginat. Dar orice actor rațional implicat în război are în minte perioada de după încetarea lui. Kievul se comportă ca și cum războiul ăsta nu va avea sfârșit vreodată, și ca urmare nu contează ce face în conflictul armat. Nu contează victime, nu contează distrugeri, nu contează nimic altceva decât să omoare cât mai mulți din tabăra adversă. Cu orice preț. Au ajuns să trăiască într-o realitate paralelă, după un scenariu scris de unii cu creierii făcuți muci de pătrunjel.
Chiar nimănui nu-i pasă de soarta oamenilor angrenați într-un conflict pe care sigur nu și l-au dorit? Toată lumea este obsedată să i-o tragă, indiferent de costuri, lui Putin, adică rușilor? Au căzut măștile în lumea occidentului colectiv. Și ce vedem în spatele lor este un monstru. Care a reușit să ne păcălească până acum cu discursul lui. Nu spun că rușii nu-și au partea lor de vină în conflict. Au. Dar să excluzi pacea din mecanismele de rezolvare a conflictului este aberant, și inuman. Cât despre umilirea adversarului, să ne uităm prin manualul de istorie, capitolul WW I și urmările lui. Deși mă îndoiesc că ar exista lideri care să înțeleagă acel capitol, de vreme ce-l repetă.
Hai, Slava Ukraine!
Autor: Constantin Gheorghe