Site icon gandeste.org

Constantin Gheorghe: „Iohannis nu poate construi nimic, este o nulitate politică, și un ne-om!”

Dacă cineva dintre voi îl înțelege pe Puliken, să-mi dea de știre! Știi de cel puțin o lună de zile că Guvernul e pe năsălie. Nu i-a păsat. Nu a încercat să netezească asperitățile din Coaliție, mai ales pe cele dintre PNL și USR. Nu a încercat să-i potolească zelul războinic lui Cîțu. A adâncit falia din PNL, apărută în mizeria aia de ”campanie electorală” între aripa Cîțu(oportunistă, fără nicio legitimitate, fără alt proiect decât accesul la resurse) și aripa Orban, resturile vechiului PNL, care a refuzat să se dizolve în PDL. A porcăit cum i-a venit la gură PSD, care a fost tratat mizerabil, deși știa foarte bine că are nevoie de sprijinul lui. Credea că e un sprijin automat, că serviciile controlează atât de bine PSD, încât sprijinul e o simplă formalitate? Știu și eu, poate serviciile privesc ceva mai departe, în viitor, și-și construiesc un ”loc de bună-ziua” cu PSD, dar îi și dau un avertisment. Știu ei mai bine de ce îi dau avertismente…
Știind lucrurile astea, banale, până la urmă, nu-ți trebuie rapoarte de la securici, e suficient să deschizi tembelizorul, și le afli, nu-ți poți construi un plan, cât de rudimentar, de gestionare a crizei? Vii și spui liniștit: ”Bă, ce dacă e criză?! Vă pupă tata, ne vedem săptămâna viitoare, cândva, cumva.” Și gata!
Am ajuns la concluzia că ne urăște. Îi place să ne vadă suferind. Se uită la noi ca la niște insecte, perpelite cu bricheta de un copil tălâmb și crud! Mor oameni din lipsa medicamentelor și a locurilor în secțiile ATI? Să moară, lui nu-i pasă! El e ocupat să primească premii, cumpărate de SIE din banii noștri! A avut trei luni pentru a-i strânge cu ușa pe cei de la guvernare, să pregătească dracului sistemul sanitar pentru vârful din valul patru. Vaccinarea a eșuat nu pentru că românii sunt analfabeți funcționali, ci pentru că el și gașca de dreapta sunt niște canalii ipocrite!
Nu știu de ce l-ar păstra cu orice preț pe Cîțu. La câți pupincuriști sunt în țara asta, ar găsi imediat niște slugi, care să fie ”guvernul meu”. Și, totuși, trage de timp. Ce mai e de prădat în țara asta? Ce mai e de privatizat?
Teoria cu ”așteaptă să vadă cine va fi cancelar în RFG” și după aia președinte la Paris nu ține. NU funcționează Și Parisul, și Berlinul știu că, oricine conduce la București, ordinele lor vor fi îndeplinite fără nicio opoziție. Suntem slugile perfecte! Ce dacă ar fi cancelar SPD? Nemții ne urăsc sincer, pentru că i-am păcălit, și ne-au acceptat în UE. Au să ne urască decenii de acum încolo!
Una peste alta, Iohannis nu poate construi nimic, este o nulitate politică, și un ne-om! O să o lălăie cu noua guvernare, pentru că el nu vede oamenii în spatele crizei oameni care suferă, care își pun probleme în legătură cu viitorul. Dacă nu joacă golf, ei nu există! Asta e, îmi pare rău, dar ne merităm soarta. Știu, e un clișeu. Dar și esența situației în care ne-am pus, prin nepăsarea noastră, prin ura față de politic, prin lipsa de aderență la valori morale, etice și democratice. Dacă nouă nu ne pasă de noi, lui de ce i-ar păsa?
Exit mobile version