Site icon gandeste.org

Constantin Gheorghe: „Evident, corul bocitoarelor din opera ”M..ePutin” a început să se jelească”

Știrea: ”Cercetătorul rus, Aleksander Kuranov, în vârstă de 73 de ani, coordonator la NIPGuS, un institut rus de cercetare specializat în tehnologii hipersonice, a fost arestat de Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse în urma unor acuzaţii de ”înaltă trădare”.”
Evident, corul bocitoarelor din opera ”MuiePutin” a început să se jelească: epurare stalinistă, criminali, nu așa se face. Habar n-am ce a comis individul, și nici cât de multe știa despre ansamblul proiectului. Dar probabil că tovarășii comentatori își închipuie că modelul românesc în materie este de bază în lume: cel care trădează este pupat tandru pe frunte, avansat, decorat cu ”Steaua României” și ajutat să-și facă treaba cât mai bine, spre mulțumirea stăpânilor săi. Doar ăia care mai dau dovadă de infectarea cu vagi rămășițe de patriotism și- iau în freză, și fac un stagiu la mititica.
Deși nu pare, cazul Cîțu este, din acest punct de vedere, unul care pune la încercare întreaga arhitectură a statului, și limitele lui în relația cu ”aliații strategici”. Cât se mai poate apăra statul român în fața ingerințelor altor state în afacerile sale interne? Și aș adăuga aici și cazul Clotilde, că tot despre mecanisme de apărare este vorba, nu despre altceva. L-aș pune pe listă și pe Bolojan, și minoritatea religioasă care îi conduce acțiunile. Până acum ce vedem este lipsa de interes și pasivitatea statului în fața agresiunilor la adresa națiunii și a interesului public. Înainte de a plânge soarta unora precum cercetătorul rus pomenit, să ne plângem nouă de grijă.
Autor: Constantin Gheorghe
Exit mobile version