Accept să pap și greieri, viermi, lăcuste și alte drăcii de genul ăsta, pe care nu voi avea, probabil, cu ce să le înlocuiesc. Motivul ar fi ”combaterea emisiilor de gaze cu efect de seră”. Aș păpa și ”carne sintetică”.
Dar înainte vreau să văd dacă sunt variante mai puțin poluante decât producția de alimente clasice. Cât costă producția unei tone de carne sintetică, câtă energie consumă, ce amprentă de carbon are. Pentru că nu mai suntem la o joacă de-a Dumnezeu într-un laborator, vorbim de procese ce trebuie să ofere hrană pentru sute de milioane de oameni, dacă ne limităm la Europa cu dileala asta.
Eliminarea din circuitul natural a vacilor, porcilor, puilor, a unor legume și fructe(care consumă apă, spre pildă, pentru a fi irigate, deci aduc atingere naturii) nu are niște costuri? În primul rnd este vorba de sustenabilitatea vieții, la modul general, dar fundamental.
Faptul că acum avem modele industriale de creștere a animalelor și plantelor comestibile, ca să zic așa, nu înseamnă că ele diferă esențial, dacă diferă, de modelul natural. E vorba despre scala proceselor, nimic mai mult. Dar cu tehnologiile disponibile masificarea producției agricole este perfect gestionabilă. Dar ce știm despre masificarea producției de greieri sau de viermi de făină? Care ar fi impactul ei asupra mediului? Nu produc niciun fel de deșeuri? Imposibil, oricât ar fi zice adepții nebuniei ăsteia că nu! Dar reactoarele alea în care se pot crește artificial diverse sortimente de carne, în care manipularea genetică și alte procedee puțin cunoscute, și cercetate, folosirea unor medii artificiale de hrănire, de exemplu, nu vor avea impact asupra mediului? Nu vor fi accidente tehnologice? Nu ne vom trezi cu ”liliecii” care ne dau noi viruși?
E frumos să batem câmpii cu tot felul de vise SF. Dar ce rezolvăm cu asta? Doar generăm crize artificiale, cu efecte și mai dure asupra mediului? Eu doar întreb. Dar parcă ceva ne împinge să ne repezim cu capul în zid. Pentru că ni s-a urât cu binele. Și inventăm motive să ne scărpinăm știți voi unde! Băiete, o porție de aripioare picante de lăcustă și o bere de ciuboțica cucului!
Autor: Constantin Gheorghe