Site icon gandeste.org

Constantin Gheorghe: „După „pandemie”, alt domeniu în care manipularea „merge” ca unsă: războiul din Ucraina.

După „pandemie”, alt domeniu în care manipularea ”merge” ca unsă: războiul din Ucraina. Dintr-un motiv foarte simplu: individul, consumator de știri despre cele două evenimente, are prea puține, spre deloc, cunoștințe necesare pentru a aborda critic noianul de informații care-l inundă. Și atunci polarizarea opiniilor este inevitabilă, și, ce-i mai grav, polarizarea privește aspecte periferice ale celor două domenii, și aproape deloc esența.
De asta avem acum delirul rasist, în esența lui, împotriva rușilor. Totul pornește de la premiza că ăia sunt niște monștri, care ucid cu plăcere și sadism copii și bătrâni, care distrug înfloritoarea cultură și civilizație ucrainene, și cărora forțele binelui, gen Azov, voluntarii din lumea întreagă, în diverse pauze și armata regulată, NATO și UE, SUA, ce mai, îngerii contra demonilor.
Cât despre situația din teren, mișcările de trupe, cauzele și consecințele conflictului, negocierile, astea nu contează. Ar plictisi! Alta este să vorbești despre operațiile estetice ale lui Putin.
Incultura este factorul favorizant, și instrumentul predilect al manipulării. Tot ce vedem/citim/auzim se adresează inculturii generalizate în toate societățile. Toate reformele ”educației”, promovate în întreaga Europă, după căderea ”comunismului” asta au urmărit: generalizarea inculturii, a analfabetismului funcțional. Și le-a reușit! Ultima lovitură dată învățământului public românesc este nebunia ”modulelor”.
Evident, există un segment educativ extrem de restrâns și în educația privată, care formează elite, în general elite politice. Este un domeniu exclusivist, și în care selecția nu se face după merite neapărat, ci după familia din care faci parte. Restul elitelor? În general selecția este încredințată piețelor. Și, ca orice selecție de acest fel, are multe slăbiciuni și efecte negative.
Sunt câteva națiuni, precum cea rusă, cea chineză, cea japoneză, care și-au păstrat sisteme educative puternice, bazate și pe meritocrație. Dar fuga creierelor nu le ocolește, deci ele vor fi slăbite de incapacitatea occidentului de a mai face performanță în educație.
Așa că manipularea are un viitor luminos. Și sigur va distruge lumea pe care o știm noi. Fără să pună nimic mai bun în loc…

Autor: Constantin Gheorghe

Exit mobile version