Mă tot uit la cheltuielile militare, care cresc delirant! Sisteme de arme care mai de care mai complexe, greu de înțeles de cei care trebuie să le folosească, dependente de o mulțime de alte sisteme de culegere a informațiilor și de transmitere a lor în timp real, pe canale criptate, extrem de sensibile la contra-măsurile electronice ale ale adversarilor, greu de întreținut sau de reparat în condiții rustice. Arme care au un ciclu tot mai lung de fabricație, sunt dependente de materiale speciale sau componente electronice sensibile. Ce faci dacă o navă port helicopter are un ciclu de fabricație de șapte ani, și adversarul ți-o trimite la fund în câteva zeci de secunde?
Ce fel de război va fi următorul? Când nu va mai fi o confruntare între niște descălțați și armata unei hiper-puteri ultra-tehnologizată? Vi se pare că americanii s-au descurcat minunat în Irak și în Afganistan? Cât poți susține, logistic, și cu armament, un război de înaltă intensitate cu o putere comparabilă cu a ta? Cât de repede vei apela la arma nucleară, pentru că, de fapt, nu mai ai cu ce purta un război clasic, din lipsă de mijloace, și de combatanți, pentru că ai armată de ”profesioniști”?
Războiul o fi el continuarea politicii cu alte mijloace. Dar înainte de a ajunge la război, chiar am epuizat celelalte mijloace politice? După câte văd eu, nimănui nu-i mai pasă de celelalte mijloace, vrea să treacă direct la forța militară, de vreme ce construiește contextul potrivit pentru asta!
Altminteri, da, săracii, mama lor de leneși, ne-au adus aici!
Autor: Constantin Gheorghe