Site icon gandeste.org

Constantin Gheorghe: „Baza rezistenței împotriva talibanilor va fi clasa de mijloc”

Acum Occidentul are obligația, nu doar morală, de a ajuta la structurarea unei rezistențe interne în Afganistan. Dar nici cu bombe și alte fierotenii, și nici cu ONG uri multicolore. Nu! Baza rezistenței împotriva talibanilor va fi clasa de mijloc, pe care, într-un fel sau altul, a născut-o ocupația SUA și NATO în marile orașe. Se schimbă generații, societatea afgană s-a diversificat, recuperează și trecutul în care a cunoscut normalitatea.
Chiar și talibanii se schimbă. Au nevoie de recunoaștere, iar dacă Rusia, China, SUA, UE, joacă împreună și nu-și propun obiective maximaliste, imposibil de realizat, vor fi obligați să facă multe concesii. Cu alte cuvinte, trebuie să producă un regim de tipul celui din Iran, care lasă multă autonomie personală, și mârâie doar foarte rar, și în cazul unor lucruri care se petrec în public. Iranul are cea mai ”liberală” politică față de femei, în public, în educație, sănătate, instituții publice.
Nimic nu se poate schimba peste noapte. Două decenii de ocupație occidentală n-au fost suficiente pentru a schimba Afganistanul. Ceva tot au semănat. Dacă ne duce capul, putem reuși să ducem mai departe schimbarea! Dar fără oengiști în ecuație, că se alege praful!
Exit mobile version