Site icon gandeste.org

Constantin Gheorghe: „Așa e când te lovește realitatea cu copita.”

Vă spune ceva data din calendar? În principiu, nimic, nu-i așa, dacă nu cumva cineva a declarat-o ziua ”Guguștiucului frizat cu ciocul roșu” sau ceva de genul ăsta. Dacă ne gândim mai bine, peste vreo lună și jumătate vine toamna. Pe aici, prin sud, poate nu va fi atât de dramatic evenimentul, noi avem baftă cu ”vara indiană”. Socoteala asta o au în minte toți prin Europa. Care bravează acum, dar nu e bravada lor! Situația stă cam așa: Nord Stream I se închide zece zile, pentru reparații programate și întreținere. Teoretic zece zile. Pentru că la circul legat de conductă își aduce o inestimabilă contribuție și Canada. Care nu a vrut să trimită o turbină pentru una din stațiile de pompare. Ministrul german al economiei, cu o figură jalnică, zicea că a primit semnale pozitive de la canadieni, dar refuzul de a confirma primirea piesei spune totul. Deci zece zile vor fi câte vrea Dumnezeul progresiștilor ecologiști verzi și radicali!.
Tot azi un trist de la compania de stat ucraineană făcea spume, pe motiv că fluxul de gaze de la ruși a scăzut dramatic, taman când era timpul de umplut depozitele subterane.
Conducta petrolieră care aduce petrol din Kazahstan, inclusiv pentru Petromidia, are și ea ceva beteșuguri, deci e închisă.
Timp în care vânătoarea de vase care transportă petrol rusesc continuă. Iar China și India nu mai știu cui să mulțumească pentru chilipirul care i-a lovit din senin.
Așa că tonul față de Kiev s-a schimbat în mod radical, de pe o zi pe alta. Foreign Affairs, care acum vreo trei sau patru zile îi făceau galerie lui Zele și scanda ”Luptă Ucraina! Drumul spre victorie e deschis”, azi scrie ceva de genul: ”Voi credeți în prostia cu victoria împotriva rușilor? La negocieri de pace, neicushorule!„ sau cam așa ceva.
Așa e când te lovește realitatea cu copita. Realismul politic în materie de relații internaționale poate părea cinic și ipocrit. Dar în caz de conflict economisește multe vieți. Kievul trebuie să învețe și lecția asta. Țările care sprijină Ucraina nu o au doar pe ea pe agendă. Și onor cetățeanul nu uită, și nu iartă! Când cel mai mare trust de imobiliare pentru închiriat din Germania anunță 17 grade C temperatura în apartamentele administrate de companie, cred că deja se gândește cum să-și pună pielea la adăpost de furia chiriașilor. Deși anunțul e mai degrabă o formă de presiune asupra guvernului, să termine cu prostiile și să își facă treaba!
Practic, Europa mai are o lună și jumătate pentru a face o alegere: Ucraina sau Rusia. Să vedem. Apropo: s-a construit vreun terminal serios pentru gazul lichefiat din SUA? E coadă de metaniere la el?
Cu aceia care conduc acum UE alegerea e evidentă. Dar sunt pregătiți europenii să accepte consecințele acestei alegeri? Este întrebarea la care vom afla rapid răspunsul.

Autor: Constantin Gheorghe

Exit mobile version