Site icon gandeste.org

Constantin Gheorghe: „Acum, dincolo de propagandă, și la modul cel mai serios…”

Acum, dincolo de propagandă, și la modul cel mai serios. Rușii au o cunoaștere profundă a Occidentului, și nu de ieri, de azi, ci cam de la Petru cel Mare încoace. A fost, dacă vreți, un soi de obsesie pentru ei. Au o largă diaspora, construită în timp, din perioada Imperiului Țarist, emigrația ”albă” din timpul Războiului Civil, și apoi din primii ani ai bolșevismului. Este apoi emigrația din epoca sovietică, inclusiv cea a evreilor, disidenților, în general a intelectualilor contestatari, care nu au uitat însă că sunt ruși, deși fugiseră de persecuțiile din epoca stalinistă, mai ales. După care urmează emigrația economică, urmare a prăbușirii URSS. Numai în SUA sunt aproape trei milioane de ruși, educați, cei mai mulți, unii în universitățile americane. În Occidentul european situația este identică.
Cu ochii pe oligarhi, buni și ei la ceva, mai ales în relațiile economice la vârf, în cercuri în care doar o mână de oameni au acces, uităm armatele de ruși angajați în multi-naționale, peste tot în lume, și în Rusia. Să nu uităm mediile cultural-artistice, ale spectacolului, căsătoriile mixte, extraordinara lor flexibilitate în gândire, adaptarea la mediu, ambiția, și, da, demnitatea, sentimentul că aparțin unui mare popor, cu toată doza de mesianism inevitabilă.
Noi am creat o imagine caricaturală a Rusiei. Din motive de necunoaștere. De fapt, de refuz al cunoașterii. Apropo, deși nu pare că rămân la subiect, câte căsătorii mixte au mai avut loc după 1960, după ”derusificarea” României? Cum vrei să evaluezi corect ceea ce se întâmplă în Rusia, când tu nu cunoști schimbările induse de realitățile ultimei jumătăți de secol.
Și acum ajungem la ”nebunia lui Putin” și la ”eșecul”ofensivei” Rusiei în Ucraina, generat de sancțiunile economice ale Occidentului. Chiar crede cineva că, într-o dimineață, Putin s-a trezit cu fața la saltea, și a ordonat: ”Pe ei, tanchiștii mei!”? Cât de naiv să fii, să crezi așa ceva?
Acțiunea actuală din Ucraina este pregătită de cel puțin zece ani! Și TOATE posibilele reacții ale SUA și ale Occidentului au fost analizate și construite strategii de contracarare. Strategii care au început să funcționeze imediat după prima tranșă de sancțiuni, cea din 2014! Cine sunt autorii acestor strategii? Păi, cei de care v-am spus mai sus: rușii din diaspora și din multinaționalele ”parcate” în Federația Rusă. Care cunosc mecanismele financiar bancare, piețele, nu doar cele de materii prime, și tot așa. Din milioanele de ruși care au acces la așa ceva, credeți c-a fost greu să recruteze analiști? Să aibă cunoștințe solide despre mentalitățile occidentale, despre părțile tari și părțile slabe ale societăților occidentale, despre structuri sociale, reacții posibile, valori politice, sociale, culturale, morale.
Rușii nu s-au aruncat cu capul înainte într-o aventură militaristă. Să nu-i subestimăm! Nu sunt barbarii ăia pe care ni-i vinde propaganda anti-rusă. Sunt sofisticați în gândire, înțeleg, și folosesc complexitatea în favoarea lor. Despre asta ar trebui să se vorbească în emisiunile alea de tot râsul de la televiziunile noastre. Nu despre nebunia lui Putin, amantele lui și operațiile estetice. Ni se induce un fals sentiment de siguranță. Ni se alimentează o rusofobie irațională, care ne împiedică să vedem ansamblul. Așa cum nu avem cu adevărat specialiști în relațiile cu SUA, cu UE, nu avem nici în materie de relații cu Rusia. Și cu China, că și asta e o problemă mare. Acest dispreț față de Rusia promite să ne coste.
Eu sunt, de felul meu, anti-imperialist. Nu pot aproba politicile imperiale ale Americii, nici pe cele ale Rusiei. Și nici înclinațiile în materie ale UE și ale Chinei.Mă ghidez după principiul ”Cunoaște-ți dușmanul ca pe tine însuți!” Asta nu înseamnă că ești trădător. Ești doar precaut, vorba Dulapului Suprem, și-ți pasă de interesul național!

Autor: Constantin Gheorghe

Exit mobile version