Acum, că ne-a tăiat Bruxellesul bucuria obsesiei cu autostrăzile, am dat-o pe spitale. Doar că problemele sistemului de sănătate sunt mult, mult mai complicate decât starea unor clădiri sau înlocuirea lor cu altele noi. Problema o reprezintă personalul medical. Migrația medicilor a produs ceva profund, și reparabil: ruptura dramatică a lanțului de transmitere a cunoștințelor. Rahaturile alea de ”protocoale” trebuie să țină loc de cunoștințe în relația medic pacient. Drama celor internați în unitățile ATI demonstrează că așa ceva nu poate funcționa.
Iar această ruptură nu o poți acoperi cu bani, oricât ai investi în sănătate. Toată lumea vrea bani, mulți bani, acum. Nimeni nu vrea să își construiască o carieră pe baze sănătoase. În plus, cu regret trebuie să spun asta, generația tânără de medici urăște profund pacienții bătrâni. Este o realitate, oricât au să sară de fund în sus unii sau alții. Un bătrân mort nu este o pierdere pentru ei, este un bine pentru sistem. Regret, trebuie să trăim cu asta.
Așa că nu spitalul este principala problemă ci, ca de obicei, omul. Iar pe aici omul e tot mai ne-om. Sigur, situația noastră nu e unică. Dez-umanizarea meseriei de medic este problemă generală. Noi o agravăm cu gândurile bune la adresa caprei vecinului…
Autor: Constantin Gheorghe