Când l-a văzut pe Djokovitch întins pe zgură, plângând ca un copil cu prosopul tras peste cap, recunosc că mi s-au umezit și mie ochii.
Dar când l-am văzut apoi cum s-a ridicat de acolo și s-a repezit sălbatic peste tribună, sărind câte două rânduri deodată ca să ajungă mai repede la copiii lui și la soție, mi s-a tăiat răsuflarea!
Iar când l-am văzut luându-se în brațe cu toți ăia ai lui, strângându-se tare la piept și dansând ca nebunii de gât unii cu alții înfășurați în steagul țării lor care flutura peste ei, i-am invidiat cumplit!
Puternic ca un zeu, cu doi pui frumoși și cu o femeie pe care nu mai știa cum să o strângă mai tare la piept, bărbatul acesta a dat lumii întregi, în direct, o lecție fundamentală despre lucrurile pentru care merită să trăiești și să lupți până la ultima picătură de vlagă din trup:
Familia ta, Țara ta și Credința ta!
Și am plâns și eu cu ei, o secundă, de bucurie că acești oameni există și că am avut și eu norocul să îi văd!
Autor: Constantin Ciuca