TRIBUNALUL BUCURESTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar 11527/299/2012
Termen 17.12.2014
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnatul Turianu Corneliu, în calitate de recurent, in termen legal formulez prezenta
ÎNTÂMPINARE
prin care solicit să declarați nul recursul deoarece motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C.pr.civ. și să mențineți, ca temeinică și legală sentința recurată, întrucât instanța de fond a apreciat corect probele administrate și a aplicat corect legea, astfel că:
- Instanţa de fond a reținut în mod corect că afirmația recurentului referitoare la lucrarea „Reeducare prin muncă”, al cărei autor sunt, are caracter tendențios și nefundamentat, întrucât „este evident caracterul pur teoretic și integral subscris sferei juridice al lucrării”. De altfel reaua-credință a recurentului reiese chiar din prezentarea motivelor de recurs, unde, contrazicându-se de la un paragraf la altul, insistă să sugereze apartenența intimatului la ideologia comunistă: „chiar și în ipoteza în care am presupune că prin referirea făcută la manualul scris de intimat recurentul a urmărit să sugereze o oarecare apartenență a intimatului la ideologia comunistă /…/ Suspiciuni cu privire la convingerile politice ale intimatului pot fi extrase chiar din titlul lucrării – Reeducarea prin muncă /…/ Orice persoană care nu are studii în materie și ar citi un astfel de titlu ar putea să considere că lucrarea are legătură cu promovarea ideilor comuniste care tratau munca drept o formă de purificare. /…/ manualul conține numeroase referiri la socialism și la Nicolae Ceaușescu …”.
- Instanţa de fond a reținut în mod corect că „Pârâtul Andrei Muraru a transmis cu titlu de informații reale și necontestate elemente de fapt, care fie nu sunt decât simple speculații (caracterul lucrării publicat de reclamant), fie sunt informații fără o bază factuală concretă oferită cititorilor”. Motivul invocat de recurent că „instanța de judecată a reținut în mod greșit că recurentul a prezentat o informație fără să aibă o bază documentară” este neîntemeiat deoarece pe de o parte, invocarea unor articole din presa scrisă și online nu constituie o bază documentară solidă, iar, pe de altă parte, informațiile din dosarul meu professional, pe lângă faptul că au fost utilizate ilegal (conf art. 42 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 303/2004), au fost prezentate deformat.
- Instanţa de fond a reținut corect că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, arătând că „acesta (pârâtul) nu doar că a prefigurat efectul defăimător al scrierilor sale, dar în mod evident l-a și urmărit.” Deși recurentul insistă în cererea sa că scopul său a fost doar de a transmite informații de interes public, chiar în fila 4 din cererea de recurs se demască afirmând că „în primăvara anului 2012 interesul publicului pentru acest caz a crescut deoarece se apropia alegerea unei noi conduceri a Colegiului CNSAS /…/ iar printre numele vehiculate pentru noua componență a noului Colegiu se număra și cel al intimatului din prezentul dosar. Așadar, se punea problema ca, /…/ acesta să fie numit pentru a doua oară membru în CNSAS alături de personalități precum dl. Dinu Zamfirescu, fost deținut politic și opozant prin excelență al Partidului Comunist.” Prin urmare scopul recurentului a fost acela de a împiedica numirea mea în Colegiul CNSAS și nu așa cum fals afirmă în cererea de recurs „ În realitate, articolul în cauză are ca obiect Legea lustrației care se afla în Parlament pentru a fi supusă la vot. Așadar, subiectul Corneliu Turianu este tratat într-un singur paragraf, ceea ce însemană că nu se poate spune că scopul recurentului a fost denigrarea intimatului.”
În drept, îmi întemeiez prezenta pe dispoziţiile art. 483 şi urm. din Codul procedură civilă, art. 1349, 1357 şi urm. Cod civil, art. 1 alin. (3) şi art. 30 alin. (6) din Constituţia României, art. 8 alin. (l) şi art. 10 alin. (2) din Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 42 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
În dovedirea acţiunii înţeleg să mă folosesc de proba cu înscrisuri.
Depun prezenta în trei exemplare.
DOMNULUI PREȘEDINTE AL TRIBUNALULUI BUCUREȘTI
Sursa: Ziaristi online