Site icon gandeste.org

Congresul SUA a adoptat o lege care ORDONĂ serviciilor de informaţii americane să-şi declasifice informaţiile privind originea pandemiei

Congresul SUA a adoptat vineri o lege care ORDONĂ serviciilor de informaţii americane să-şi declasifice informaţiile privind originea pandemiei, în timp ce ipoteza unei scurgeri din laborator a revenit în prim plan, relatează Agence France-Presse.
Într-un rar moment de uniune, aleşii Camerei Reprezentanţilor au votat acest text în unanimitate. Acesta a fost adoptat deja în Senat cu sprijinul cel două partide şi preşedintele democrat Joe Biden urmează să PROMULGE legea.
Directoarea pentru Informaţii Naţionale, Avril Haines, va avea apoi la dispoziţie 90 de zile pentru a declasifica „orice informaţii despre potenţiale legături dintre Institutul de Virologie din Wuhan şi originea coronavirusului”.
Opinia mea? De unde știe Congresul ce informații ,,declasifică” NSA și nu? Trebuie să fim foarte precauți. Da, legea adoptată de Congres, cu unanimitate, este istorică. Dar ea poate face parte dintr-o altă mare manipulare. Că la Wuhan este originea apariției virusului se știe. Că OMS i-a luat 4 luni până a declarat pandemia, se știe. Timp în care s-a spus că nu este vreun pericol grav, ar fi o epidemie de gripă.
Eu voi crede în bunele intenții când vor vota o lege să se declasifice și informațiile despre laboratoarele din Ucraina. Câte au fost, care a fost ținta cercetărilor, de ce tocmai în Ucraina? Fiindcă legislația federală nu permitea asemenea activități de cercetare pe teritoriul american? Și în câte țări mai sunt asemenea laboratoare?
E, nu poate exista doar sinceritate parțială. Ori e, ori nu e. Corect? Nu poți construi o lume sigură, predictibilă, decât dacă baza e sinceritatea, transparența. Și e păcat, fiindcă USA au fost în poziția să conducă un asemenea proces. Să coaguleze în jurul lor o majoritate a statelor democratice ale lumii. Să fie lider adevărat.
Dacă ar fi făcut asta, acum 90% din țările lumii ar fi susținut un asemenea proiect. Ai fi lăsat în offside regimurile dictatoriale. Se demascau. Or ce-ai făcut? Un kkt!
Autor: Angelo Davidescu
Exit mobile version