Este un adevăr cunoscut de toată lumea că sistemul de învăţământ universitar din România, în special cel particular, este conceput nu pentru pregătirea studenţilor conform nevoilor economice şi sociale ale României, ci după criteriul profitului universităţilor şi pentru interesul şi comoditatea profesorilor. În acest articol sunt prezentate unele din principalele cauze și efecte ale neajunsurilor din învăţământul superior românesc, în special din universităţile particulare de tip SRL.
Pentru obţinerea unei diplome de licenţă singurele condiţii sunt: 1) înscrierea la facultate, 2) plata taxelor; 3) prezenţa fizică la examen.
Nu se mai ţin efectiv cursuri, nu se mai ţin seminarii, sălile de curs şi de seminarii au devenit pustii, cadrele didactice nu mai fac nici act de prezenţă pentru că nici nu mai au de ce atâta timp cât nu mai au nici un student prezent în clasă, şi nu din vina studenţilor.
Examenele, bazate pe texte grilă, susţinute în faţa calculatorului, sunt promovate, chiar şi cu note mari, şi de unii studenţi care nici nu şi-au procurat cursul la materia respectivă.
Grilele și programele de examinare pe calculator sunt întocmite astfel încât chir şi persoanele cu o logică şi cu un nivel de înţelegere scăzut să poată promova examenul, chiar şi fără o simplă citire a cursului.
Între încasarea de venituri din taxele de școlarizare şi exigenţa profesorilor, care ar conduce la pierderea a numeroşi studenţi şi, pe cale de consecinţă, şi a unor importante venituri din taxe, universitatea SRL optează, bineînţeles, pentru obţinerea de venituri din comerțul cu promovarea neștiinței de carte universitare.
Ori, cum fiecare cadru didactic, dintr-o „Universitate SRL”, ţine cu orice preţ de postul ocupat, se conformează întocmai „strategiei” unei asemenea universități.
S-a ajuns ca, efectiv şi în mod real, sistemul de învăţământ universitar din România, în special cel particular de tip SRL, să fie conceput nu pentru pregătirea studenţilor conform nevoilor economice şi sociale ale României, ci după criteriul profitului universităţilor respective şi pentru interesul şi comoditatea profesorilor din acestea.
„Distrugerea oricărei națiuni nu necesită bombe atomice sau rachete balistice intercontinentale. Trebuie doar scăderea calității învățământului și permisiunea fraudei la examenele studenților. Pacienții mor în mâinile unor asemenea medici. Clădirile se prăbușesc, fiind construite de asemenea ingineri. Banii se pierd în mâinile unor asemenea economiști. Dreptatea se evaporă în mâinile unor asemenea judecători. Crahul învățământului este crahul națiunii”. Acest citat, care circulă de mai mulţi ani în numeroase limbi, este afișat pe o plăcuță a Universității Stellenbosch din Africa de Sud. El rămâne impresionant prin adevărul pe care îl spune, în cea mai frumoasă exprimare, despre importanța calităţii învăţământului în orice societate.
Incredibil, dar s-a ajuns ca marea majoritate a studenţilor din aceste universităţi să nu se mai cunoască cu cadrele didactice cu care au desfăşurat, numai scriptic sau „de la distanță”, cursuri, seminarii, lecţii de sinteză, lecţii de pregătire pentru examen etc.
Explozia de universităţi particulare, unele cu zeci de mii de studenţi (fiecare), a necesitat mii de cadre didactice.
Numărul cadrelor didactice universitare s-a înmulţit de aproape 100 de ori faţă de câte erau în anul 1989.
Asigurarea necesarului de zeci de mii de cadre didactice universitare a necesitat existenţa a sute de noi conducători de doctorat şi a mii de locuri la doctorat, în fiecare an.
Pe lângă obţinerea doctoratului de către cadrele didactice din învăţământul superior a devenit o adevărată modă, un titlu de onoare, obţinerea unui doctorat şi de către numeroşi carierişti de profesie, precum politicieni, parlamentari, guvernanţi, conducători ai instituţiilor de stat, dar şi de către orice persoană care dorea și care dorește să aibă înscris pe cartea de vizită şi/sau pe cruce „doctor în ştiinţă”.
„O funcție de conducere, acordată unui glorios analfabet profesional, este ca un inel de aur pus în râtul unui porc” (N. Grigorie Lăcrița)
Înscrierea la doctorat, promovarea doctoratului, avansarea în cariera universitară necesită ca fiecare dintre aceste persoane să aibă publicate un anumit număr de articole şi de cărţi.
Cum această cerere trebuia satisfăcută, au apărut o mulțime de reviste, edituri şi tipografii.
Plagiatul a devenit un fenomen de masă şi aceasta ca urmare a faptului că cei mai mulţi dintre cei cu putere de decizie în combaterea acestui fenomen nu erau interesaţi din cauză că chiar ei erau beneficiarii acestuia, fie în obţinerea doctoratului, fie în promovarea în cariera universitară.
În vorbe plagiatul s-a combătut, dar cum beneficiarii acestuia sunt și mulți și aflați în funcții de conducere, în fapte (prin lege) nu prea s-a făcut mare lucru.
„A spune una şi a face alta. Trebuie să discernem distinct şi aparte predica şi predicatorul” (Michel de Montaigne) și „Ipocritul este acea persoană care, după ce a scris o carte ateistă, se roagă la Dumnezeu să aibă succes” (Autor necunoscut).
Cărţi ale unor autori au fost însuşite (furate), integral sau parţial, şi prezentate drept creaţie personală a acestor „doctori în pseudoştiinţă”.
În aceste condiţii a apărut şi „comerţul cu ştiinţa de carte”, respectiv cu articolele şi cu cărţile plătite, scrise la comandă, la care autorul / autorii nu au văzut nici cel puţin manuscrisul.
Aşa s-a ajuns să avem mii de ageamii „doctori în pseudoştiinţă”, unii având chiar mai multe cărţi şi articole scrise decât citite.
Ageamii – ageamii, dar au ajuns să fie mulţi și puternici, să dețină funcţii de execuţie şi de conducere și în cele mai importante instituţii ale statului, inclusiv în cele care ar trebui să intervină în combaterea fenomenului prin care s-a ajuns ca „Vremurile noastre sunt vremea mediocrităţii, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacităţii de a te apuca de treabă şi a dorinţei de a avea totul de-a gata” (Feodor Mihailovici Dostoievski)
Unii dintre aceşti ageamii, respectiv cei care dispun de bani şi/sau care deţin, personal sau prin interpuși, funcţii de execuţie sau de conducere în unele dintre cele mai importante instituţii ale statului, au avut un parcurs „ştiinţific” cu adevărat impresionant: fie pe bază de bani, fie în virtutea funcţiilor deținute, au reuşit să fie autorii unor articole, lucrări, studii, cărţi, referate şi teze de doctorat cu adevărat valoroase, şi aceasta ca urmare a faptului că toate acestea au fost elaborate de specialişti autentici.
Mijloacele prin care s-a putut obţine, în special în perioada 1990-2015, dar şi în prezent, un doctorat, o promovare în cariera universitară, în orice profesie, în obținerea celor mai înalte titluri „științifice”, au fost şi sunt foarte multe şi variate, dar cele după adevăratele criterii ale valorii – muncă au fost şi sunt cu adevărat foarte grele, fapt pentru care acestea sunt tot mai rare.
Cu cât societatea este mai coruptă, prin politicieni, prin parlamentari şi prin guvernanţi, cu atât mai mult nu mai funcţionează adevăratele criterii ale valorii-muncă.
„Într-o societate cu ‘proşti mulţi’, situația e suportabilă, dacă știi să-i folosești, așa cum sunt ei. Societatea ajunge însă în situația de degenerare cu ‘proşti majoritari și în funcții de conducere’” (N. Grigorie Lăcrița)
În condiţiile în care numeroşi dintre aceşti ageamii ajung doctori în pseudoştiinţă, profesori universitari, conducători de doctorat, academicieni, în funcţii de conducere în unele dintre cele mai importante instituţii ale statului, politicieni, parlamentari şi guvernanţi de prim rang, se pune următoarea întrebare: cine să mai aprecieze şi cine să mai promoveze persoanele apte să performeze prin propria lor putere a minţii, după adevăratele criterii ale valorii-muncă?
„Faceți din proști conducători și apoi vă întrebați de unde vine dezastrul!” (Winston Churchill).
Ce poate fi mai concludent decât faptul că genialii noștri tineri, absolvenți ai unora dintre cele mai prestigioase universități din lume, apreciați și angajați în activități din domenii de vârf în cele mai dezvoltate țări din lume, nu-și găsesc un loc de muncă în țara noastră pe măsura valorii lor!?
În schimb, instituțiile statului sunt dominate de mediocrități, corupți, mulți absolvenți de „Universități SRL”, unii doctori în pseudoștiință, cu mai multe cărți scrise decât citite, glorioși analfabeți profesional, care, după ce că au puțină minte, nici aceasta nu este bună și care, de câte ori gândesc îi doare capul, protejați de legi speciale, făcute chiar de ei, pentru propriul interes, în baza cărora nu le mai pot fi afectate nici posturile și nici veniturile, pe cât de mari, pe atât de nemeritate.
Prin incompetenți, prin corupți și prin trădătorii de neam și de țară, se ajunge în situație în care
„[…]Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!
A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi, fără milă l-au străpuns
Şi-n bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău!
Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,
Ăşti nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,
Ţin a tale zile-n mână, ş-a ta cinste sub călcâi.
Şi călări pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii,[…]”
Autor: Conf. Univ. Dr. N. Grigorie Lăcriţa
sursa: anonimus.ro