Comunismul fără perdea

Mulți, atunci când vorbesc despre comunism, au impresia că este un fenomen strict legat de Marx și teoria sa. Fals! Dacă e să-i căutăm originile, comunismul are un certificat de naștere mult mai obscur, la rădăcina sa găsindu-se Johann Adam Weishaupt, fondatorul Ordinului Iluminaților. Un ordin care avea ceva scopuri lumești, adică răsturnarea unor puternici ai zilei. Pentru complot, autoritățile bavareze l-au eliminat pe Adam Weishaupt din slujba universitară pe care-o avea. Însă acesta își va găsi cu ușurință un protector puternic în persoana lui Ernst II de Saxa-Gotha-Altenburg, care-l va proteja până la moarte.

Întrebarea pe care v-o puteți pune este una cât se poate de banală: de ce de fiecare dată se găsesc susținători ai „revoluției” printre printre puternicii zilei? De ce-ar fi protejat un prinț, beneficiar al tuturor binefacerilor lumii de-atunci, un revoltat care inventa comunismul, acel curent uniformizator care l-ar fi transformat pe prinț într-un egal al cerșetorului?

Chestiunea pare încurcată. Dar să mergem mai departe pentru a înțelege mai bine ce se ascunde sub ideologii, idealuri și iluzii. Revoluția din Octombrie a avut doi vectori: Lenin și Troțki. Lenin știm bine cum a ajuns în Rusia: transportat de nemți cu obiectivul clar de a-l îndepărta pe țar de la putere. Acțiunea era justificată de interesele strategice ale Germaniei în Primul Război Mondial. Doar că, naivul și zdruncinatul la creier Wilhelm al II-lea n-avea habar că era parte – și, în final, victimă – a unui complot mult mai mare. Altfel nu poate fi înțeleasă sosirea perfect sincronizată a lui Troțki. În timp ce Lenin avea în spate finanțe ale statului prusac, Troțki venea cu o finanțare particulară solidă: mari bănci americane puseseră la punct finanțarea Revoluției din Octombrie. Cum de s-au întâlnit atât de exact interese aparent opuse?

În urm Războiului, Wilhelm al II-lea își va pierde tronul, iar fosta sa țară va deveni o carcasă al cărei destin părea că se îndreaptă spre comunism. Doar apariția lui Hitler a deturnat traiectoria țării. De altfel, faptul că doar jumătate din Germania a cunoscut „binefacerile” comunismului se datorează acestui incident al istoriei. Altfel, la modul „natural”, Germania deja făcuse pasul către comunism. Și totuși, de ce?

Ițele istoriei devin încurcate dacă ne gândim la terminarea celui de-al doilea Război Mondial. Lumea s-a împărțit între „teroare” și „libertate”. Urmărind lucrurile de sub suprafața aparentă a lumii, vom observa cum cei din America, responsabilii pentru finanțarea întregului complot comunist, din bogați au devenit și mai bogați. Ciudat, nu-i așa? Aparent pierduseră enorm prin înscăunarea comunismului. Culmea, aceiași oameni încep o acțiune subversivă la nivel planetar. Prima victimă a fost propria lor țară: SUA. Am putea spune că am avut de-a face cu o conspirație, însă ce conspirație e aceea în care sunt implicați factorii de decizie de la nivel guvernamental, actorii principali din serviciile secrete, armată s.a.m.d.? Mai degrabă a fost o acțiune voită de transformare a țării, acțiune care practic avea un singur dușman: poporul.

Din nou lucrurile par a nu avea sens: de ce să te ascunzi de popor dacă tu vrei să institui un regim egalitarist-democratic? De ce n-ar fi „talpa țării” de acord cu un regim în care toată lumea ar fi tratată identic?

Ei bine, toate disonanțele pe care le observați sunt disonanțe deoarece pornesc de la ipoteză falsă. Tot timpul ați crezut ceea ce spune propaganda comunistă, anume că este vorba despre „libertate, egalitate, fraternitate”.

Să ne întoarcem la episoadele cele mai recente ale istoriei. Să ne gândim, spre exemplu, ce egalitate a adus Revoluția Franceză? A pierit aristocrația? Aiurea, doar indezirabilii au fost eliminați. Restul și-au văzut de viață fără să li se schimbe mare lucru. A fost prostimea eliberată? S-a așezat sluga la masa boierului? Nicidecum. În final treburile s-au așezat așa cum fuseseră înainte.

Însă, îmi veți spune, iată că altfel au stat lucrurile în URSS. Acolo mujicul chiar a tăbărât peste aristocrat; s-a mutat cu toată familia în casa bogatului, care bogat a suferit teribil. Dacă veți face abstracție de faptul că marii bogătași ruși părăsiseră de mult țara, luându-și o mare parte a averilor după ei, puteți considera că așa a fost. Dacă însă vă veți uita cu mai multă atenție, veți înțelege că, în esență, cea lovită a fost mica nobilime, adică cea care forma un fel de „clasă medie”pe atunci. Iată cum, ușor, ușor, începem să atingem punctele esențiale. Așadar, nu marii bogătași au fost victimele Revoluției din Octombrie, ci clasa de mijloc a micilor boieri care oricum erau în bătaia vremii. Oare acum nu se întâmplă la fel?

Pentru a înțelege despre ce e vorba trebuie să vă scoateți din minte noțiunile de democrație, egalitate s.a.m.d. De ce? Simplu, pentru că ele nu există. Dacă le folosiți și credeți în ele însemnă că n-aveți habar de istorie. Niciodată pe lumea asta n-a fost egalitate și asta nu din cauza vreunui complot ci, pur și simplu, pentru că nu poate fi egalitate. În Roma antică aveam patricieni și plebei. Sclavii nu-s amintiți pentru că ei nu făceau parte din regnul uman. Îmi veți spune că Roma n-ar fi bună ca exemplu pentru democrație. Corect, să mergem așadar la Atena. Acolo, în ciuda „democrației”, găsim eupatrizi și theți. Mulți înghit pe nemestecate povestea cu „democrația” antică. Stați liniștiți, acea democrație a venit după o lungă perioadă de sclavie generalizată și a fost menită strict deturnării. În esență însă, ea a salvat clasa conducătoare, modificând doar în aparență raporturile de forțe.

Și-atunci ce-i cu comunismul? Dar cu neomarxismul? Ca să înțelegeți mai bine fenomenul, ar trebui să conștientizați că neomarxismul n-are aproape nimic în comun cu Marx. Dacă ar trăi azi, Marx ar fi anti-neomarxist. Asta deoarece, treptat, paradigma comunistă s-a îndepărtat teribil de viziunea inițială. Și nici nu era greu să se întâmple așa întrucât, ca orice idealism, marxism-comunismul e imposibil de pus în aplicare. Culmea e că multe dintre cele mai corecte principii ale sale, puse în practică, produc distorsiuni greu de îndreptat.

Puteți crede propaganda oficială referitoare la bunăstarea pe care o să o aducă. Desigur, pentru asta va trebui să uitați anii în care s-a trăit în „paradisul comunist”. Puteți, de asemenea, să mă contraziceți atunci când spun că jivinele din USR sunt neomarxiști. Însă toate aceste contraziceri vă vin strict din lipsa de înțelegere a funcționării lumii.

Dacă vreți să vedeți limpede lucrurile ar trebui să vă îndreptați privirea spre SUA. Avem două crize recente în care s-a obținut o teribilă egalizare a populației. Practic, dacă înaintea acestor două crize aproximativ 10% din cetățenii SUA dețineau 90% din țară, în prezent doar 0.1% dintre americani dețin peste 90% din țară. La fel stă situația și la nivel mondial. Averile se concentrează în mâna bogaților deveniți super bogați și apoi mega bogați. La bază, sărăcia e simplă: cei mai mulți devin asistați, dependenți de subvențiile alimentare ale statului. Restul formează casta sclavilor, a celor care învârt mecanismul necesar asigurării bunăstării și controlului exercitat de cei puțini. Oare nu la fel era în Roma antică? Plebeul liber venea dimineața să-i aducă omagii patricianului și primea la schimb alimente de bază și bilete la spectacolele de gladiatori. Soldatului – care avea ca principală menire protecția patricianului – îi era scârbă de plebeu pe care-l vedea ca pe un parazit. Cam la fel cum acum, clasei muncitorilor îi este scârbă de clasa asistaților sociali.

Vi se pare că s-a schimbat ceva? Nicidecum. Doar că plebeilor nu li se mai asigură bilete la circ. E mai simplu să fie ei lăsați să facă circul, devenind astfel atât actori cât și spectatori. E și mai ieftin și, cu ocazia aceasta, excesul de energie este anihilat prin participarea fiecăruia la marele spectacol de circ. Și uite-așa, treptat, lumea ne arată că este așa cum a fost întotdeauna.

Ce este comunismul? E o altă modalitate de a mâna turmele de plebei. Partea frumoasă e că acum îi poți spune atât comunism cât și capitalism întrucât prefixul „neo” nu a adus nimic altceva nou decât un amănunt aparent minor: pe față, proprietatea nu mai aparține statului, ci corporațiilor. Iar corporațiile sunt atât de difuze din punctul de vedere al acționariatului încât chiar poți crede că acea structură megalitică „e și a ta”.

De-aceea e atât de complicat cu stabilirea orânduirii sociale. Avem comunism sau capitalism? Chiar dacă sunt tentat să vă răspund eu, îi dau cuvântul unui om care vede infinit mai clar lucrurile, anume lui Giorgio Agamben: „Capitalismul care se consolidează la scară planetară nu este capitalismul în forma pe care a luat-o în Occident: este, mai degrabă, capitalismul în forma sa comunistă, care a combinat o dezvoltare extrem de rapidă a producției cu un regim totalitar.” Așadar, puteți să-i spuneți cum vreți: capitalism, comunism, „de stânga”, „de dreapta” etc.

A mai trecut un an, ne-am mai învârtit o dată în jurul Soarelui. Pe planeta Pământ s-a mai făcut încă un pas spre marea revoluție întrucât lucrurile au rămas la fel de neschimbate cum sunt de o istorie. S-au mai consumat ceva energii în așteptarea marii schimbări. Care va veni, fără doar și poate. Și, ca efect al venirii sale nu se va schimba mai nimic pe la vârf. Baza în schimb va fi mai săracă, mai naivă și mai încrâncenată în spectacolele pe care le joacă și la care tot ea, gloata, asistă.