Am văzut mulți analiști care spun că Rusia nu are PIB-ul necesar pentru a susține un război. Că e varză economic. Și da, sunt de acord!
Însă aș reaminti analiștilor faptul că PIB-ul URSS-ului în 1940 era 17% al celui american și tot au bătut crunt Germania.
Cred că în caz de război trebuie luați în calcul și alți factori: capacitatea industriei de război în stare de asediu, capacitatea de mobilizare a populației pentru a susține un război și resursele disponibile.
O economie de război funcționează diferit față de o economie de acumulare sau una de piață.
PIB-ul URSS-ului arăta la fel de dezastruos înainte de război. Poate și Hitler a crezut că o țară cu un PIB dezastruos e victimă sigură și nu a luat în calcul resursele umane și materiale pe care le poate concentra URSS-ul într-o economie de război.
Nu fac aici apologie putinistă, ci spun că dincolo de numere se poate afla și ceva mai metafizic (cum spunea și Marx în Capitalul, economia nu e doar fizică, ci mai ales metafizică – voința care mișcă în piață și creează fetișismul mărfii, de exemplu, și fiind metafizică scapă calculelor), voința poporului de a participa la economia de război, resursele încă neexploatate, dar care în caz de asediu pot fi aruncate în luptă.
Una este capacitatea de producție pe timp de pace, când are nevoie de un tip de piață, de un tip de cerere, altfel funcționează economia pe timp de război, când poate produce zeci de mii de tancuri și fără să existe bani (cazul URSS în WW2).
A avut Stalin PIB pentru a construi 50.000 de tancuri? Nu, nu a avut!
A avut resursele umane și materiale și suportul populației până la sacrificiu pentru a le produce? Da, le-a avut!
În concluzie, nu aș porni o analiză a capacității de război a unui stat pornind analiza de la PIB-ul acelui stat pe timp de pace.
Autor: Coman Norbert